Deputații au în programul de miercuri ședință în plen de la ora 10,00, dar la ora 10,30 președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a constatat că sunt doar 167 de semnături pe condica de prezență.

Liderul grupului minorităților naționale, Varujan Pambuccian, a propus să se facă apel nominal.

"Pentru că văd că s-a încetățenit obiceiul ca lumea să vină, dar să stea la grup, prin alte părți, pentru a respecta pe cei care sunt acum în sală eu vă solicit un apel nominal, poate îi aducem și pe ceilalți", a spus Pambuccian.

Valeriu Zgonea a menționat că în noul Regulament, care a fost respins de plen, era prevăzută posibilitatea apelului nominal, dar cu acordul liderilor se poate și fără noul regulament.

"Facem, că poate așa, dacă le luăm din resursele financiare...", a precizat Zgonea.

Pentru ca ședința să poată avea cvorum este necesar ca 196 de deputați să fie prezenți.


Preluare: AgerPres

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și