Proiectul votat marți, care modifică Legea 1/2011 a Educației, arată că numărul de ore alocat disciplinelor din planurile-cadru de învăţământ este în medie 20 de ore pe săptămână la învăţământul primar (4 ore/zi), în medie 25 de ore pe săptămână la învăţământul gimnazial (5 ore/zi) și, în medie, 30 de ore pe săptămână la învăţământul liceal (6 ore/zi), scrie Edupedu.ro.

Astfel, prin aceste modificări, legea Educației revine la forma inițială promovată de Daniel Funeriu. Totodată, în ianuarie 2019, legea a fost trimisă la reexaminare de președintele Klaus Iohannis care a avertizat că aplicarea modificărilor ar putea duce la un val de concedieri în rândul profesorilor.

Sindicaliştii din educaţie din Iaşi susţin că până la 20.000 de profesori şi-ar putea pierde locurile de muncă

Sindicaliştii ieşeni din educaţie susţin că până la 20.000 de profesori riscă să-şi piardă locurile de muncă, după ce Senatul a adoptat iniţiativa senatorului PSD Liviu Marian Pop cu privire la reducerea numărului de ore în învăţământ, potrivit News.ro.

Uniunea Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar (USLIP) Iaşi, care numără câteva mii de membri, afirmă, într-un comunicat de presă transmis marţi, că aprobarea în Senat a unei iniţiative a senatorului PSD Liviu Marian Pop va duce la concedieri masive în domeniul educaţiei.

“Senatul Romȃniei a aprobat cu unanimitate de voturi modificarea art. 66 din Legea Educaţiei Naţionale. Astfel, vor fi prevăzute în medie 20 de ore în învăţămȃntul primar, 25 de ore în învăţămȃntul gimnazial şi 30 de ore pe săptămȃnă la învăţămȃntul liceal. Au fost tăiate cinci ore din planurile cadru la învăţămȃntul gimnazial şi liceal”, arată liderii USLIP Iaşi.


Proiectul fusese retrimis spre analizare către Parlament de către Administraţia Prezidenţială în 3 ianuarie 2018, unul dintre motive referindu-se la necesitatea realizării unei evaluări a impactului asupra resursei umane din educaţie.

″În urma evaluărilor pe care le-am făcut, dacă această modificare va fi transpusă în Legea Educaţiei Naţionale, vom vorbi de reduceri de aproximativ 15.000 - 20.000 norme. Nu putem evalua beneficiul elevilor, în lipsa unui studiu de impact, dar avem certitudinea unor disponibilizări masive în învăţămȃntul preuniversitar din Romȃnia. De asemenea, nu putem înţelege cum iniţiatorul acestui proiect, domnul senator Liviu Marian Pop - profesor în învăţămȃntul preuniversitar, poate face din această iniţiativă un titlu de glorie, în momentul în care 15.000 - 20.000 de colegi ai domniei sale riscă să fie daţi afară”, se arată în comunicatul USLIP Iaşi.

Sindicaliştii ieşeni mai precizează că aşteaptă ca noul guvern să corecteze această modificare, care “afectează profilul de formare, conţinuturile educaţionale, modalităţile de predare-învăţare şi evaluare, încadrarea cu personal, modificarea planurilor cadru, a programelor şcolare şi a manualelor şcolare”.


Preluare: stirileprotv.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și