Legislativul local din Crimeea, dominat de pro-ruși, i-a cerut joi președintelui Vladimir Putin realipirea Crimeii la Rusia și organizarea unui referendum la 16 martie cu privire la peninsulă pentru validare, a indicat pentru AFP un oficial local.

Astfel, Consiliul Suprem din Crimeea (adunarea parlamentară) a decis să adreseze președintelui rus Vladimir Putin și Adunării Federale a Rusiei — Consiliul Federației (camera superioară) și Duma de Stat (camera inferioară) — un apel privind intrarea Crimeii în componența Federației Ruse, se spune în decizia parlamentului.

Parlamentul Crimeii cere președintele rus și Adunării Federale a Rusiei să înceapă procedura privind aderarea Crimeii la Federația Rusă, ca subiect al Federației, mai menționează decizia.

Decizia intră în vigoare din momentul adoptării sale de către parlament, notează RIA Novosti.

Alegătorii vor avea posibilitatea de a alege între alipirea la Federația Rusă sau mai multă autonomie, a spus deputatul Grigori Ioffe.

Adunarea parlamentară a acestei republici autonome stabilise anterior organizarea referendumului la 30 martie, care prevedea inițial pur și simplu sporirea autonomiei.

Crimeea a cerut Moscovei examinarea alipirii sale Rusiei, a declarat anterior un oficial local, citat de AFP. Președintele rus Vladimir Putin a fost informat de această solicitare privind reatașarea Crimeii la Federația Rusă, a anunțat Kremlinul.

"Această informație (cu privire la cererea parlamentului local din Crimeea) tocmai ne-a sosit. Președintele a fost informat", a spus Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al liderului de la Kremlin, citat de ITAR-TASS. Crimeea a aparținut în epoca URSS mai întâi Rusiei și apoi a trecut în 1954 la Ucraina, la inițiativa secretarului general de atunci al PCUS, Nikita Hrușciov. După prăbușirea URSS, în 1991, peninsula a rămas în componența Ucrainei independente.