Prim-vicepreședintele PNL Cătălin Predoiu anunța recent că, în urma discuțiilor informale care au avut loc în pregătirea acordului politic privind reexaminarea Codului fiscal, s-a convenit data de 20 august, ora 10,00, pentru întâlnirea tehnică, la Palatul Parlamentului.

"Discuțiile tehnice vor fi urmate de discuții politice până la începerea sesiunii extraordinare parlamentare din 25 august", a spus Predoiu.

Liberalii vor fi reprezentați de secretarul general Marian Petrache și deputatul Eugen Nicolăescu.

Din partea UNPR, la aceste discuții vor participa ministrul Eugen Nicolicea și senatorul Haralambie Vochițoiu. Potrivit unui comunicat de presă al UNPR, "cei doi sunt specialiști care au experiența și pregătirea necesare pentru susținerea tehnică a punctelor de vedere ale Uniunii pe această temă".

"UNPR își exprimă speranța că formatul convenit va conduce la o discuție tehnică solidă privind Codul fiscal, înaintea unei discuții politice necesare. UNPR își asumă rolul de punte de dialog între lideri și instituții și consideră că toți participanții trebuie să vizeze, în primul rând, soluțiile propriu-zise și nu eventuale câștiguri politice sau de imagine", se arăta în comunicatul citat.

Mai întâi PNL, apoi UNPR au propus ca toate partidele parlamentare să aibă consultări pe tema noului Cod fiscal care a fost aprobat de Parlament în luna iunie, dar trimis spre reexaminare Legislativului de către președintele Klaus Iohannis.

Președintele interimar al PSD Liviu Dragnea a precizat că social-democrații vor fi reprezentați la discuții de ministrul de Finanțe, Eugen Teodorovici.


Preluare: RomaniaTV.net

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și