Autosuspendarea celor patru membri ai Consiliului Științific al IICCMER reprezintă o dovadă de slugărnicie la adresa puternicilor zilei și o încercare disperată de a îngenunchea singura instituție care se ocupă în mod real cu investigarea crimelor comunismului pentru a o transforma, prin plecarea domnului Radu Preda, tot într-o instituție de acțiune pro-comunistă, așa cum este și Institutul Elie Wiesel, condus de fiul unui odios ideolog marxist de tristă amintire.

Pe lângă păstrarea domnului Radu Preda la conducerea IICCMER, Partidul România Unită solicită desființarea Institutului Elie Wiesel pentru modul anti-românesc și aberant în care înțelege să desființeze valorile țării din bugetul căreia trăiește, urmând întru totul logica strâmbă a ideologiei comuniste.

Vom identifica în cele care urmează modalitățile legale prin care Institutul Elie Wiesel să fie desființat ca o instituție anti-românească hrănită de la bugetul de stat al cărei unic scop este demonizarea istoriei recente a României și interzicerea valorilor culturale românești moderne, fiind, în acest sens, un continuator de seamă al cenzurii și aparatului comunist de represiune.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și