Trebuie schimbată politica, a declarat Stanişev în cursul unei conferinţe de presă alături de secretarul general al PS portughez, António José Seguro, şi de prim-secretarul PS francez, Harlem Désir.

Austeritatea nu reprezintă o soluţie, nici pentru Portugalia, nici pentru oricare altă ţară din Uniunea Europeană, a adăugat el în cursul unei reuniuni organizate la Lisabona de PS portughez pentru a discuta, în cadrul PSE, despre răspunsurile politice care trebuie aduse la măsurile de austeritate puse în practică în zona euro.

Portugalia este una din cele cinci ţări din zona euro care beneficiază de un plan internaţional de ajutorare, la fel ca Grecia, Irlanda, Cipru şi Spania care a primit un sprijin direcţionat pentru sectorul său bancar.

Politica de austeritate introdusă în Portugalia după ce a primit, în mai 2011, un ajutor financiar în valoare de 78 de miliarde de euro din partea UE şi FMI a avut drept consecinţă agravarea fără precedent a recesiunii şi şomajului. În timp ce economia se va contracta în acest an cu 2,3%, şomajul urmează să depăşească nivelul record de 18%, potrivit previziunilor oficiale.

În Portugalia, ca şi în alte ţări, nu a fost atins niciunul din obiectivele politicii de austeritate, nici pe planul deficitului, nici al luptei împotriva şomajului, a afirmat preşedintele PSE cerând renegocierea obiectivelor programelor de ajustare.

La rândul său, omologul său portughez, José Seguro, a apreciat necesară unirea forţelor pentru a depăşi criza actuală.

Sau depăşim împreună această criză sau criza va aduce prejudicii Europei, a avertizat Seguro care se pronunţă în favoarea renegocierii planului de ajutorare a Portugaliei.

Cu ocazia celei de-a 39-a aniversări a Revoluţiei Garoafelor care a instaurat democraţia în Portugalia, mii de persoane au defilat la Lisabona împotriva austerităţii.