Ministerul Afacerilor Externe a anunțat, marți seara, că a fost identificat un al patrulea cetățean român rănit în atentatele de la Bruxelles.

"Acesta este minor și se află în prezent sub îngrijiri într-o unitate spitalicească, asistat de un membru al familiei", precizează MAE, într-un comunicat remis AGERPRES.

Potrivit sursei citate, echipa consulară mobilă din cadrul Ambasadei României s-a deplasat la spitalele din Bruxelles, pentru a le acorda cetățenilor români răniți asistența necesară în astfel de cazuri.

"Celula de Criză a MAE, prin intermediul Ambasadei României în Regatul Belgiei, rămâne în legătură permanentă cu autoritățile locale și continuă verificările. Reiterăm că o echipă consulară mobilă din cadrul Celulei de Criză a MAE se va deplasa miercuri, 23 martie 2016, la Bruxelles, pentru a întări capacitatea de asistență consulară a ambasadei", arată MAE român.

Anterior, în cursul serii de marți, MAE a informat că trei cetățeni români au fost răniți în atentatele care au avut loc la Bruxelles.

"Ministerul Afacerilor Externe transmite că, potrivit informațiilor deținute la acest moment, există confirmarea faptului că trei cetățeni români au fost răniți în atentatele care au avut loc astăzi la Bruxelles. Dintre aceștia, doi cetățeni români se află în spital, iar unul a fost deja externat", precizează MAE într-un comunicat de presă.

Potrivit MAE, consuli ai ambasadei României la Bruxelles urmează să îi viziteze pe cetățenii români spitalizați.


Preluare: AgerPres.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și