”În această seară, pe DN 6, la ieşirea din localitatea Constantin Daicoviciu s-a produs un accident soldat cu decesul a patru persoane. În accident au fost implicate un ansamblu de vehicule format din cap tractor şi semiremorcă, înmatriculat în Ungaria şi un autoturism în care se aflau 4 bărbaţi cu vârste cuprinse între 16 şi 42 de ani, din judeţul Caraş-Severin”, a transmis, joi seară, IPJ Caraş-Severin.

În urma accidentului toţi cei 4 ocupanţi ai autoturismului au decedat.

Şoferul ansamblului de vehicule, în vârstă de 42 de ani, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0.

”Autoturismul condus de bărbatul de 42 de ani circula din direcţia Lugoj spre Caransebeş, la ieşirea din localitatea Constantin Daicoviciu spre Sacu, într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta intrând în coliziune cu ansamblul de vehicule care circula din sens invers”, au precizat poliţiştii.

Echipa de cercetare din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin şi Poliţiei Municipiului Caransebeş se află în acest moment la locul evenimentului şi efectuează cercetarea la faţa locului în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier.

Momentan traficul rutier în zonă este restricţionat până la finalizarea cercetării la faţa locului.

Citește și

Comentarii