Prima consecință a fost excluderea acestor persoane de la recalcularea pensiilor în baza Legii 221/2018. În schimb, colegii lor de muncă cu aceeași încadrare de grupă în muncă, cu aceleași rețineri salariale, cu prevederi identice în decizia de pensionare, dar pensionați înainte de 2001 continuă să fie considerați că au lucrat în condiții speciale și să beneficieze de recalculări.

„Așa cum le-am promis săptămâna trecută pensionarilor de la IPEG, azi am înregistrat inițiativa legislativă prin care încercăm să reparăm o lege care a lăsat loc de interpretări. Amendarea legii este obligatorie, în urma nedreptăților create. Sunt aproximativ 1000 de persoane la nivel național, din care 160 în Maramureș, care au pierdut la pensie printr-o. Sper ca majoritatea parlamentară să înțeleagă nu doar necesitatea amendării legii, ci și urgența. Trecerea proiectului prin Parlament ar trebui să se realizeze în procedură de urgență, pentru ca pensionarii de la IPEG să intre la recalculare pe termenul prevăzut de Legea 221/2018”, a spus deputatul USR Maramureș Vlad Emanuel Duruș.

Deputatul USR a făcut, în paralel, o solicitare către premierul României pentru a modifica Legea 263/2010 prin OUG. Este calea cea mai rapidă de a-i repune în drepturi pe pensionari. Trebuie doar aceeași voință pe care Guvernul Dăncilă o manifestă atunci când este vorba de pensii speciale.



Biroul comunicare, deputat USR Vlad Emanuel Duruș

Pensionarii de la IPEG au sprijin în Parlament - Inițiativă legislativă pentru recunoașterea grupei speciale și recalcularea pensiilor

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și