Unde sunt vremurile în care înțelepciunea bătrânilor era recunoscută, apreciată și urmată de cei tineri, astfel că toate toate comunitățile (de la familie și până la popor) erau temeinic așezate, fapt pentru care se și spunea că „Cine n-are bătrâni să-și cumpere”? Da, căci pe-atunci (din zorii istoriei umane și până în cei ai utilitarismului modern), bătrânii nu erau doar respectați pentru bogata lor experiență de viață, inepuizabilul izvor al artei și științei de-a distinge între bine și rău, respectiv între adevăr și minciună, ci erau realmente iubiți pentru faptul că există și că prin acest dar divin ei se constituiau în vrednice modele de urmat, implicit în necesari factori întru menținerea tihnei și echilibrului din comunitate.
Dar iată că pragmantismul occidental, îmboldit din spate de egoism, lăcomie, fățărnicie și goană după iluzoriu, le-a dat pe toate peste cap: omul a ajuns tot mai înstrăinat de Creator și de sine însuși, forma este în urcare și fondul în cădere liberă, iar fericirea aparențială a tinerilor întreprinzători și sfidători stă față-n față cu nefericirea substanțială a vârstnicilor, ce sunt tratați de primii cel mult cu o politețe rece și îngăduitoare...
N.B.: În romanul Jurnal din războiul porcului, carte apărută în anul 1969, scriitorul argentinian Adolfo Bioy Casares ne prezintă cu captivantele sale mijloace artistice forma demențială a conflictului dintre generații: întrucât „numărul bătrânilor nefolositori sporește întruna”, așa încât dictatura proletariatului riscă să fie înlocuită cu a bătrânilor, tinerii nu numai că umblă pe străzile orașului la „vânătoare de bătrâni”, pe care, pentru a-și bate joc de ei, îi scot din casele lor și-i vâră în niște cuști, ci – ne spune autorul – chiar „ucid din ură față de bătrânii ce vor deveni”!
Ei bine, în cei aproape 28 de ani de postdecembrism, încă nu s-a ajuns la mijloacele brutale și ostentativ-fățișe ale răfuielii cu bătrânii, precum cele imaginate de prozatorul argentinian. Dar formele edulcorate, însă la fel de criminale ca cele de mai sus, căci în esența lor urmăresc același scop mârșav (netrebnicii de cârmuitori să scape de cât mai mulți dintre „inutilii” ăștia!), sunt pretutindeni prezente: de la alimentele intens chimizate și până la cumplitele condiții de tratament din majoritatea spitalelor românești, de la drepturile strâmbe ale miilor de privilegiați (politruci, magistrați, generali) și până la pensiile de mizerie ale milioanelor de foști contribuabili (truditori cu mâinile sau cu mintea) și de la minciunile gogonate din campaniile electorale, la nespornicele firimituri azvârlite sărăntocilor și apoi până la constanta amenințare a guvernanților de două parale că peste puțin timp s-ar putea să nu mai fie bani pentru pensiile celor ce au cotizat zeci de ani.
În schimb, sunt bani (de la 1 ianuarie 2018 chiar mai mulți) pentru uriașa armată a pomanagiilor cu drepturi și fără obligații cetățenești, de unde, firește, vin numeroase voturi pentru Partidul Social-Democrat...
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News