În această dimineață, poliţiştii de investigare a criminalităţii economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiș, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe Lângă Judecătoria Timiș, cu sprijinul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare și a Direcției Vamale Regionale Timiș, au efectuat 13 percheziţii în Timiș și Satu Mare.

Perchezițiile s-au desfașurat în cadrul unui dosar penal, aflat în instrumentarea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiș, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de producerea, deținerea și comercializarea de produse supuse marcării înafara antrepozitului fiscal.

Activităţile vizează probarea activităţii infracţionale a unor persoane bănuite că, în perioada mai – septembrie 2018, în calitate de reprezentanți ai unor societăți comerciale, ar fi produs, deținut și comercializat băuturi alcoolice supuse marcării, înafara antrepozitului fiscal.

Activitățile desfășurate vizează 5 persoane, presupuse a fi implicate in comiterea infracțiunii.

În urma perchezițiilor au fost ridicați aproximativ 5.000 de litri de băuturi alcoolice și indisponibilizate 3 instalații pentru fabricarea băuturilor alcoolice.

La activități au participat și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și

Instructor auto-moto Sighet