Miercuri, 14 noiembrie a.c., în jurul orei 22.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea s-a prezentat pentru a intra în România, pe jos, un cetățean român, în vârstă de 40 de ani, din județul Satu Mare, care la controlul de frontieră nu a putut prezenta niciun document de călătorie. Acesta avea doar un permis de conducere aparent eliberat de către autoritățile române în anul 2020.

Cu ocazia formalităților pentru intrarea în țară, colegii noștri au efectuat verificări și au constatat că acel permis prezentat la control nu este un document real și nu îndeplinește condițiile de formă și de fond ale unui act autentic.

În cadrul cercetărilor, bărbatul a declarat că se afla pe teritoriul statului maghiar și în urmă cu puțin timp și-a pierdut toate documentele. În Ungaria a intrat în legătură cu o persoană care i-a promis că în schimbul sumei de 10.000 forinți îi poate procura un permis de conducere cu care bărbatul ar putea reveni în România. Sătmăreanul a căzut la învoială cu persoana respectivă, a plătit, iar în schimb a primit acel permis cu care s-a și prezentat la controlul de frontieră în PTF Petea.

În această dimineață, în jurul orei 06.00, la același punct de trecere a frontierei s-a prezentat pentru a intra în România un cetățean ucrainean în vârstă de 30 de ani. Acesta conducea un autoturism marca Mazda, înmatriculat în Polonia. La controlul de frontieră efectuat de către colegii noștri, ucraineanul a prezentat și permisul de conducere, document aparent emis de autoritățile din Ucraina în august 2020. Însă actul prezentat nu are elementele de siguranță specifice unui astfel de document, fiind fals.

În ambele cazuri, se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și