Atâta s-a tot vorbit în ultimul timp despre „politically correct” sau „corectitudinea politică” (că, de, americanii și ciracii lor stabilesc moda planetară într-ale tâlhăriei, ipocriziei, politicii, diplomației, negândirii, comportamentului, vestimentației, alimentației, inculturii și celorlalte fandoseli moderniste), încât cu siguranță că foarte mulți dintre semenii noștri români și neromâni cred cu tărie în trebuința obiectului de activitate al acestei făcături lingvistice: „Oamenii trebuie să aibă grijă să nu se exprime sau să acționeze într-un fel în care ar putea să ofenseze, excludă sau marginalizeze un anumit grup de oameni dezavantajați social sau discriminați”.
Atenție, prin „grup de oameni dezavantajați social sau discriminați” nu se au nicicât în vedere miliardele de pământeni înfometați, cu drepturi fictive și sistematic sfidați de opulența îmbuibaților acestei lumi strâmbe, căci atunci se impunea utilizarea incomodei noțiuni „mase dezavantajate și discriminate”, ci acele grupuri mai mult sau mai puțin sataniste de homosexuali, lesbiene și transsexuali, care încă nu se simt apărați de legi (sic!) în toate țările creștine (bunăoară în România), pentru a se putea deda în voie, mai exact în deplină libertate, la acte de sodomie, exhibiționism și prozelitism.
Vasăzică, prin aberația numită „politically correct” sunt urmărite în mod silnic următoarele două scopuri anticreștine și antidemocratice, în sensul clasic al acestui ultim termen:
1) Majoritatea cetățenilor normali și morali ai țărilor aflate în sfera de influență anglo-americană (și nu numai) dovedesc o conduită politico-socială corectă, dacă se lasă călăriți/cârmuiți de grupurile în ascensiune ale indivizilor cu comportări sexuale nefirești.
2) „Corectitudinea politică” nu doar că schimbă regula de bază a democrației clasice (majoritatea de-acuma trebuie să joace după cum îi cântă minoritatea cu năravuri împotriva firii, varianta sodomisto-modernistă a nerușinării plutocratice), dar mai și avertizează toți pământenii, în primul rând pe roboții joviali din societățile Apusului, că la iuțeală riscă să devină nebbish (nimeni în idiș) toți aceia care-și permit să gândească, iar prin aceasta să se opună deciziilor luate de păpușarii planetari în chestiuni ce vizează credința, morala, tradițiile, obiceiurile, istoria etc.
Dar iată că taman acuma, când guvernul mondial din umbra americanilor iudaizați și a iudeilor americanizați este convins că a pus omenirea cu botul pe labe (crize economice și financiare dirijate, spectaculoasa cădere a bolșevismului și a tuturor cârmuirilor neaservite, poluare și polarizare economică fără precedent, înarmări până-n dinți și nicio zi fără conflicte militare de la al doilea război mondial până în clipa de față, concentrarea bogățiilor în tot mai puține mâini necușere și sporul sărăciei în zone tot mai întinse ale globului, sufocarea potentaților de prea multă osânză și milioanele de copii care mor anual din pricina subalimentației, discutabila evoluție în plan material a omului civilizat și înfricoșătoarea sa involuție moral-spirituală), regizorul român Andrei Șerban nu mai suportă această corectitudine („un fel de icter galben al Americii”, apreciază el), așa că pur și simplu demisionează din respectabila funcție de profesor la Columbia University.
Motivele imediate ale acestei senzaționale decizii au fost făcute cunoscute de marele regizor român la TVR1, în cadrul emisiunii „Profesioniștii” a distinsei realizatoare Eugenia Vodă: mai întâi modul incorect până la sfidare în care a fost angajat un nou profesor (decana facultății a cerut comisiei din care făcea parte și A. Șerban să aibă grijă ca viitorul angajat să fie de culoare și că e de dorit ca acesta/aceasta să fie homosexual, respectiv lesbiană); în al doilea rând, neputința lui de-a concepe că inocenta Julieta poate fi interpretată și monologul ei rostit de un candidat transsexual (în urmă cu trei ani „ea” fusese băiat), iar după audiție asprele reproșuri ale celorlalți membri (in)corecți din comisia de examinare pentru faptul că și-a permis să se îndoiască de capacitatea interpretativă a „candidatei”, astfel făcându-se foarte vinovat de discriminare.
N.B.: A nu se uita că în anul 1940, logicianul Bertrand Russell (pe-atunci profesor la câteva universități americane) a fost invitat să țină un curs și la City College of New York, unde – ne spune Petru Berar, prefațatorul cărții De ce nu sunt creștin (BPT, Editura Minerva, București, 1980) – „o serie de reprezentanți ai fanatismului religios american (subl. mea, G.P.) dezlănțuie împotriva sa o campanie de insulte și denigrări”. Desigur, astăzi Russell nu i-ar mai deranja câtuși de puțin pe americani cu convingerile lui necreștine, ci doar cu anacronica sa heterosexualitate (a trăit 98 de ani și s-a căsătorit de patru ori, ultima fiind la 80 de ani cu Edith Finch).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News