Trebuie spus că, în 12 mai 2016, Ucraina a notificat Organizaţia Mondială pentru Sănătatea Animalelor (OIE) despre apariţia unui focar de pestă porcină africană la porcii domestici, într-o zonă foarte apropiată de nordul României şi al Republicii Moldova, în Hyrchychna, Dunayevetskiy, Khmel`nitskiy. Asociaţiile din industria porcului au fost anunţate despre evenimentul epidemiologic de la graniţele României şi despre necesitatea intensificării măsurilor de biosecuritate în fermele de porci.

Crescătorilor de porcine li se reaminteşte faptul că pesta porcină africană este o boală virală, cu evoluţie rapidă şi mortalitate de 100% pentru porcii care se îmbolnăvesc. Pentru această boală nu există vaccin, singura cale de a feri animalele fiind respectarea unor măsuri de protecţie la venirea în contact cu animalele sănătoase.

„Nu se vor mai organiza niciun fel de expoziţii sau alte activităţi care presupun mişcarea animalelor din această specie. Motivul principal al luării acestei decizii este legat de evoluţia pestei porcine africane în Ucraina, măsurile acestea fiind aplicate pe judeţele de graniţă cu Ucraina”, a spus Marius Sima.

Citește și

loading...