Știri Sighet247.ro: Peste 150.000 de pelerini catolici au asistat la slujba de Rusalii de la Şumuleu Mic

Peste 150.000 de pelerini catolici au asistat sâmbătă la slujba de Rusalii, de la Şumuleu Mic, din județul Harghita. Mulţi sunt veniţi tocmai din Ungaria, iar la eveniment se află chiar şi preşedintele statului maghiar, Janos Ader.

Peste 150.000 de pelerini catolici au asistat la slujba de Rusalii de la Şumuleu Mic

Slujba de Rusalii de la Șumuleu Ciuc, oficiată de arhiepiscopul romano-catolic de Alba Iulia, Jakubinyi György, a început la ora 12.30, peste 150.000 de pelerini asistând la liturghie. Printre aceștia s-a aflat şi preşedintele Ungariei, Janos Ader, care a fost la slujbă împreună cu soţia sa, Anita Herczegh.

De remarcat că, în cadrul unui ritual aparte legat de această sărbătoare, alţi zeci de mii de credincioşi urcă muntele spre locul de pelerinaj. Unii dintre aceştia urcă în genunchi şi pe coate, desculţi, pe coasta abruptă a muntelui, numită Drumul Crucii.

Pelerinajul Rusaliilor catolice de la Şumuleu Ciuc este considerat cel mai mare din Europa Centrală şi de Est şi îşi are originea în urmă cu aproape patru secole şi jumătate. În centrul pelerinajului se află Fecioara Maria, a cărei statuie a fost sculptată în lemn de tei între anii 1510 şi 1515 în stilul Renaşterii transilvănene de un artist anonim, fiind cea mai mare statuie făcătoare de minuni din lume.

Sibiu: Patru persoane rănite în telecabina de la Bâlea, se pare din cauza unei defecțiuni tehnice
Mara și Vișeu de Sus - Alcool la volan și copii cu ATV
MARAMUREȘ - 16 permise de conducere reținute de polițiști
Sunt legumele congelate sănătoase?
FOTO: Oradea - O salată uriașă de primăvară, de o tonă, preparată pentru promovarea producătorilor autohtoni
RADARE - Amplasarea aparatelor radar pentru duminică, 28 mai
Vitezomanul de pe A1 care a doborât toate recordurile din acest an
JOCURI, DEZBATERI și EXERCIŢII CANINE în „ŞCOALA ALTFEL”
Campanie de prevenție în rândul celor mici: „CIRCULÂND CORECT, NE PROTEJĂM VIAŢA!”
PROMISIUNI - Drumul judeţean Vadu Izei - Săcel va primi finanţare pentru reabilitare și modernizare
O jucărie la modă reînvie dezbaterea privind problemele de concentrare ale copiilor
STUDIU - Europa și nu Africa este leagănul omenirii
Sebastian Ghiță a fost eliberat din arest pe cauțiune
METEO - Cum va fi vremea în Maramureş în weekendul 27-28 mai
RADARE - Amplasarea aparatelor radar pentru sâmbătă, 27 mai
Corpul unui bărbat, găsit plutind pe râul TISA. Probabil este vorba de un contrabandist
SIGHETU MARMAȚIEI - Acţiuni în sistem integrat împotriva infracțiunilor silvice
Dosare penale pentru infracţiuni rutiere la Vișeu de Sus și Șomcuta Mare
VIȘEU DE SUS - Mandat european de arestare pus în executare de către polițiști
ÎNGRIJORĂTOR - Vaccinul antirujeolic acoperă doar 60% din necesar
Atentat la Atena - Fostul premier grec, grav rănit
BORȘA - Traseul spre Cascada Cailor, amenajat de Primărie special pentru turişti
Renault și Intel pregătesc mașina viitorului
Liviu Dragnea critică Guvernul Grindeanu: „Eu evit să comentez ce spune premierul”
Dani Oțil are o nouă iubită. Află cine este
METEO - Ploi torenţiale și furtuni, până sâmbătă
MARAMUREȘ - Amplasare radare pentru vineri, 26 mai 2017
SIGHET: TEATRU - „Curajul Mamei Mele”, în traducerea lui Victor Scoradeţ
Cod galben de inundaţii pentru bazinele hidrografice Vişeu şi Iza până vineri, la ora 10.00
VIȘEU DE SUS - Festivalul Naţional de Literatură şi Folclor „Armonii de Primăvară”
VACANŢA DE VARĂ 2017 va fi mai scurtă. Află structura anului şcolar viitor
BAIA MARE - Eveniment rutier cercetat de poliţişti
A fost identificat conducătorul autoturismului care a ars în Borşa. Este un tânăr de doar 17 ani
Manchester - Teroristul de la Manchester, filmat când își cumpără rucsacul morții
RADARE - Amplasarea aparatelor radar pentru joi, 25 mai