Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret" a solicitat, marți, primului-ministru Viorica Dăncilă să blocheze aplicarea Ordinului ministrului educației naționale nr. 4884/2018, care ar conduce la concedierea a peste 4.000 de angajați din învățământ.

Este vorba atât de profesori sau învățători, cât și personal auxiliar.

„După ce, în urma comunicatului nostru din 31 august a.c., Ministerul Educației Naționale (MEN) ne-a acuzat de dezinformare, începând de ieri, în baza OMEN nr. 4884/2018, inspectoratele școlare au trecut la tăierea a peste 4.000 de posturi, majoritatea fiind deja ocupate odată cu începerea anului școlar. Este vorba atât de personal didactic de predare, cât și de personal didactic auxiliar și nedidactic.

Grav este că MEN nici măcar nu a consultat federațiile sindicale cu privire la proiectul de ordin, în condițiile în care legislația în vigoare îl obligă pe acesta să pună în discuția partenerilor de dialog un astfel de act administrativ cu caracter normativ.

În condițiile în care doamna prim-ministru nu va lua măsuri pentru blocarea aplicării ordinului, Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret" va acționa în judecată MEN pentru anularea acestuia. De asemenea, Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret" va asigura asistență juridică tuturor colegilor care ar urma să fie disponibilizați", a declarat Marius Nistor, președinte Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret".

În 31 august, Federaţia Sindicatelor din Educaţie ”Spiru Haret” anunţa că Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) pregăteşte un ordin prin care să se reducă cu peste o mie numărul de posturi din învăţământul preuniversitar de stat, motivaţia fiind reducerea cheltuielilor.

Sindicaliştii condamnau această decizie care va ”duce la o acutizare a crizei lipsei de personal calificat” şi anunţau că o vor contesta în instanţă.

În aceeaşi zi, Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) a transmis că niciun post din învăţământ nu este ”în pericol” în anul şcolar 2018-2019, fiind propuse spre aprobare 286.726 de posturi, dintre care 30.000 sunt vacante.

De asemenea, Ministerul Educației anunţa că există bani în buget pentru plata salariilor aferente trimestrului al patrulea.


Preluare: Observator.tv

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și