În cadrul activităţilor desfăşurate de poliţiştii din Vişeu de Sus pentru prevenirea producerii unor evenimente negative pe fondul nerespectării prevederilor legale privind regimul materiilor explozive a fost identificat un adolescent de 14 ani care avea supra lui 71 de petarde. Minorul susţine că a cumpărat obiectele pirotehnice de la o persoană necunocută din oraşul Vişeu de Sus.

Produsele pirotehnice au fost ridicate în vederea expertizării iar cercetările continuă sub aspectul comiterii infracţiunii de efectuare fără drept de operaţiuni cu articole pirotehnice.

Potrivit art. 37 din Legea 126/1995, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă:

1. Orice operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept
2. Comercializarea articolelor pirotehnice din categoriile 1 şi P1 către persoane care nu au împlinit vârsta de 18 ani
3. Comercializarea către publicul larg a articolelor publice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni.

Poliţiştii vor urmări identificarea şi combaterea evenimentelor negative generate de nerespectarea prevederilor legale care reglementează deţinerea, comercializarea, importul, depozitarea şi folosirea articolelor pirotehnice de către persoanele fizice şi juridice. De asemenea, poliţiştii vor controla societăţi şi complexe comerciale, locuri de depozitare, pieţe, târguri sau alte locuri de comercializare, în vederea stabilirii legalităţii operaţiunilor cu articole pirotehnice, a stocurilor existente şi a modului de asigurare a securităţii acestora.

În această perioadă recomandăm părinţilor să-şi supravegheze copiii cu atenţie, deoarece aceştia pot fi expuşi incidentelor survenite în urma folosirii necorespunzătoare a obiectelor de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice.

Utilizarea articolelor pirotehnice poate genera consecinţe imprevizibile şi periculoase. Din acest considerent, folosirea lor necesită responsabilitate sporită în ceea ce priveşte respectarea condiţiilor esenţiale de securitate.

Înainte de a folosi produsele pirotehnice, studiaţi atent instrucţiunile şi măsurile de securitate indicate pe ambalajul produsului.

Vă recomandăm să folosiţi cu multă atenţie obiectele pirotehnice, pentru a evita producerea unor incendii ori rănirea unor persoane.

Echipa de consilieri Pro Romania Sighetu Marmatiei

Echipa de consilieri Pro Romania Sighetu Marmatiei

Citește și

loading...