În timp ce efectua manevra de mers înapoi pentru a ieși din parcare, conducătorul unui autoturism a intrat cu spatele maşinii pe contrasens şi a acroşat un moped. Conducătorul mopedului s-a dezechilibrat și a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, acroșând un bărbat de 54 ani, care, în calitate de pieton, se deplasa în aceeași direcție de mers, pe partea carosabilă.

În urma accidentului pietonul a suferit leziuni şi a fost transportat la Spitalul Orășenesc Vișeu de Sus, iar de acolo a fost transferat la Spitalul Municipal Sighetu Marmației, unde a rămas internat pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Niciunul dintre conducătorii de vehicule implicaţi în accident nu se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice.

Cercetările în cauză continuă, urmând a se lua măsuri legale.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și