"Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale susţine producătorii autohtoni şi îi încurajează să îşi înregistreze produsele tradiţionale cu scopul de a promova produsele locale şi pentru diversificarea producţiei şi menţinerii patrimoniului naţional al preparatelor autentice. Astfel, plăcinta cu căpriţă de la Herăşti este un produs tradiţional local fabricat după o reţetă străveche din materii prime locale. Practic, căpriţa, sau piciorul capei este spanacul sălbatic care creşte din abundenţă în această localitate, dar şi în alte localităţi din sudul ţării, în curţi, pe lângă garduri, pe marginea drumurilor", a declarat Petra Ochişor.

Localnicii au dezvăluit şi reţeta fabricării acestei plăcinte, dar nu au inclus toate secretele. Practic, frunzele de spanac sălbatic sunt tocate, călite şi se folosesc ca umplutură în foile de plăcintă.

În perioada de post aluatul fraged al foilor de plăcintă se frământă fără a folosi ouă sau lapte, iar în perioadele de sărbătoare plăcinta este mai suculentă şi foile chiar sunt unse cu untură pentru a deveni mai fragede.

Reprezentatul unei societăţi din localitatea Herăşti, Lucian Lazăr, care s-a ocupat de promovarea şi lansarea produsului a declarat miercuri, cu prilejul primirii atestatului, că intenţionează să promoveze produsul în lanţurile de magazine şi supermarketuri la nivel naţional, dar şi în restaurantele hotelurilor din ţară şi din străinătate.


Preluare: AGERPRES

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și