Orionidele sunt particule provenite de la cometa 1P/Halley, cunoscută sub numele de Cometa Halley, corp ceresc care trece prin apropierea Terrei la fiecare 75 — 76 de ani. Pe măsură ce cometa înghețată se îndreaptă către Soare, lasă în urma sa praf de cometă, cu care Pământul, în timpul deplasării pe orbită în jurul Soarelui, se intersectează în anumite momente ale anului.

”Se pot vedea bucăți din cometa Halley în timpul Eta Aquaridelor (în luna mai) și ploii de meteori Orionide (în octombrie și noiembrie)”, a declarat expertul NASA în meteori, Bill Cooke.

Orionidele sunt denumite astfel după direcția din care par să radieze, care este aproape de constelația Orion, vizibilă cel mai bine în luna octombrie, în jurul orei 02:00 a.m.. Cooke a declarat pentru Space.com că cea mai bună vizibilitate va fi pe 21 și 22 octombrie. Admiratorii acestui fenomen în 2017 nu vor fi deranjați de lumina lunii, întrucât satelitul Pământului, aflat în primul pătrar, va apune înainte de faza maximă a ploii de meteori. Fenomenul va mai putea fi admirat până pe 29 octombrie, cu condiția ca lumina lunii să nu-i perturbe vizibilitatea.

Numărul de meteori vizibili va fi între 80 și 20 pe oră. Potrivit estimărilor lui Cooke, în 2017 numărul de ”stele căzătoare” va fi mai aproape de minimul fenomenului.

Orionidele sunt vizibile din orice punct al planetei, pe toată suprafața boltei cerești. Odată localizată pe harta cerească constelația Orion, punctul din care radiază ploaia de meteori este situat lângă sabia lui Orion, la nord de umărul său stâng (steaua Betelgeuse). Privitorii nu trebuie însă să privească fix la acest punct, spune Cooke ”pentru că meteorii din punctul de origine au cozi mai scurte și sunt mai dificil de observat, așa că cel mai bine este să priviți într-o altă direcție decât spre Orion”.

Așa cum se întâmplă de obicei în cazul spectacolelor cerești nocturne, poluarea luminoasă poate stânjeni observarea Orionidelor. Cel mai bun punct de observație este departe de luminile orașelor, în jurul orei 1:30 a.m., cu ochiul liber, fără binoclu sau telescop, întrucât aceste instrumente sunt proiectate pentru observarea obiectelor fixe de pe cer.

Unele Orionide sunt foarte strălucitoare și rapide, trecând cu o viteză de până la 238.000 km/h, cu șase kilometri la oră mai lent decât Leonidele, cea mai rapidă ploaie de meteori a anului.

Deși conform opiniei generale, se crede că meteorii mai strălucitori sunt fragmente care vor ajunge pe Pământ, Cooke spune că acest lucru nu se poate întâmpla în cazul Orionidelor. Aceste mici fragmente de cometă — unele de mărimea unui grăunte de nisip — sunt denumite meteoroizi. Când pătrund în atmosfera Pământului, devin meteori. Meteorii se încălzesc în urma frecării cu particulele din atmosfera terestră, ceea ce face vizibilă coada luminoasă care le-a dat denumirea de ”stele căzătoare”. Cea mai mare parte a meteorilor se dezintegrează înainte să ajungă în apropierea suprafeței terestre. Puținii dintre aceștia care ajung pe Pământ se numesc meteoriți.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News