În 1 mai 2012, zi monumentală şi încărcată pentru toate partidele politice, când listele de consilieri locali şi judeţeni au fost jonglate până în ultima secundă, Ovidiu Nemeş, primarul municipiul Sighetu Marmaţiei (candidat la acea vreme pentru funcţia de edil) a reuşit să facă un troc pentru Sighet, cu reprezentanţii PC Maramureş. Liderul liberal Radu Ştef nu era dispus să cedeze nicio poziţie conservatorilor pe lista consilierilor judeţeni ai USL, iar pentru a trece un candidat PC pe poziţia 6, a fost înlăturat un reprezentant al municipiului de dincolo de deal, respectiv din Sighetu Marmaţiei.

Acesta a fost mutat pe poziţia 24, fiindcă pe 23 era un alt conservator, însă protocolul semnat prevedea ca, în situaţia în care lista va ajunge la numărul 23, al doilea conservator va renunţa de bună voie, pentru a intra liberalul Ioan Tivadar. Cu protocolul într-o mână şi dreptatea în cealaltă, liberalii au cedat din prima în faţa conservatorilor, atunci când noul preşedinte interimar al PC, Zamfir Ciceu le-a cerut acest lucru. În loc să-şi adjudece o nouă poziţie în Consiliul Judeţean, aceştia au ales să respecte, brusc şi dintr-o dată, protocolul ACD şi să semneze hârtia de numire a PC-istei Daniela Băzarea, care va fi validată, cel mai probabil, în şedinţa de miercuri, 29 mai.

Liberalii nu au un candidat din Maramureş pentru alegerile judeţene

Aceeaşi liberali care cu numai un an în urmă au făcut deliciul presei, datorită neînţelegerilor din ACD, acei liberali care nu vroiau să accepte sub nicio formă să lucreze cu foşti liberali excluşi din partid, cum ar fi cazul lui Zamfir Ciceu, acum sunt gata să renunţe la tot, doar pentru a fi lăsaţi în pace. Să construiască, spun ei, însă noi ne întrebăm ce anume construiesc. Epoca când PNL reprezenta o forţă în Maramureş a apus în momentul în care preşedintele ales în mandatul trecut n-a fost în stare să ţină frâiele. Pe caz de boală, de oboseală, de saturaţie, Radu Ştef i-a lăsat pe toţi ceilalţi să facă ce cred de cuviinţă cu partidul, încât PNL pare a se fi transformat, peste noapte, într-un SRL. Sau, mai degrabă, într-o asociaţie familială.

AF-ul PNL-ului din Maramureş nu are niciun candidat viabil pentru alegerile din 22 iunie 2013, motiv pentru care, pe aceeaşi terasă şi nu într-un cadru decent, în timp ce îmbucau din slană şi urdă, i-au cerut ministrului MAI, Radu Stroe, aflat în vizită în Maramureş, să candideze ca şi şef al PNL judeţean. Motivul e unul singur, evident.

Tabăra care conduce din umbră, în acest moment, nu doreşte o competiţie reală şi nicio altă conducere, motiv pentru care s-au gândit că un ministru ocupat la Guvern nu va avea timp să vină să verifice non-acţiunile care au loc în Maramureş. Iar AF-ul va continua, la fel ca până acum. Unii spun că sunt atât de speriaţi de faptul că în cursă ar aputea să se înscrie un liberal mult mai competent şi mai decis să facă ordine, încât apelează la orice tertipuri pentru a nu pierde puterea. Ministrul Stroe a oferit un răspuns diplomatic, nerefuzând din prima, însă nici confirmând cu certitudine candidatura sa. Acesta a promis că va da un răspuns până în perioada de final a depunerii candidaturilor.

Şi atunci se naşte o întrebare legitimă: ce s-a întâmplăt cu PNL judeţean?

Citește și

loading...