CODA Maramureş a reuşit o „premieră” şi o „performanţă istorică” la nivelul politicii româneşti , în organizarea alegerilor locale ale PNL-ului de la Sighetu Marmaţiei.

Astfel, azi , la aceeaşi oră, în aceeaşi locaţie au avut loc simultan alegeri de preşedinte de organizaţie locală, iar rezultattul fiind unul hilar, doi preşedinţi la PNL Sighetu Maramţiei.

Aşa cum era de aşteptat CODA Maramureş a reluat alegerile la Sighetu Marmaţiei, alegeri eşuate în urmă cu o săptămână, marcate de circ şi scandal.

Secondaţi de o tabără de vânjoşi bodyguarzi şi înarmaţi cu un nou borderou de prezenţă , CODA Maramureş a trecut la fapte măreţe, punând în practică un „simulacru” de alegeri locale.

Au făcut prezenţa, om cu om , au strigat borderoul de 2-3 ori findca nu le iesea cvorumul, dar au lăsat pe dinafară o parte din membrii de drept cu cotizaţiile plătite la zi şi adeziuni validate de centru.

Nemulţumiţi pentru că nu se regăsesc pe liste deşi sunt membrii activi, oamenii au început să strige „HOŢII”, să gesticuleze şi să-şi exprime indignarea cu voce tare. La un moment dat pe lângă bodyguarzi şi-au făcut prezenţa şi jandarmii împreună cu poliţiştii din localitate care la randul lor nu au lasat să intre în sală decat cei de pe borderou.

În haosul creat , văzând situaţia existentă şi lipsa legalităţii de fond, preşedinta interimară Oniţa Ivaşcu Daniela a părăsit sala, îndemnând pe cei care o susţin să fie alături de ea. Astfel, au plecat , o parte din membrii, nemulţumiţi de situaţia creată, noul grup a continuat alegerile într-o altă sală.

CODA Maramureş , la rândul ei era cuprinsă de febra alegerilor, continuând cu cei rămaşi în prima sală.

Astfel, în urma alegerilor simultane de la PNL Sighetu Marmaţiei, au rezultat doi preşedinţi: Oniţa Ivaşcu Daniela şi Alexandru Oros.

Rămâne să vedem cum va fi făcută validarea de la centru, până atunci PNL Sighetu Marmaţiei a reuşit un element istoric, să aibă doi preşedinţi de organizaţie locală aleşi .


Preluare: jurnalmm.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și