De la cuvinte grele s-a ajuns la fapte și mai grave. Unul dintre localnici (se pare că pentru acesta ar lucra vasluianul ca cioban la o stână) ar fi scos un cuțit și l-a înjunghiat de 5 ori pe bărbatul din Vaslui.

Din fericire, leziunile suferite nu au fost atât de grave, astfel că după acest incident lucrurile s-au calmat.

Astăzi dimineață însă bărbatul care a comis agresiunea l-a urcat pe vasluian în mașină și l-a transportat la Centrul Primiri Urgențe a unității medicale din Poienile de Sub Munte. Medicul de gardă a cerut un echipaj medical al ambulanței, care l-a transportat la Spitalul Orășenesc din Vișeu de Sus.

Poliţiștii au intrat pe fir și așteaptă concluziile medico-legale pentru a stabili încadrarea faptei.

Actualizare

“Poliţiştii au fost sesizaţi telefonic de un localnic ieri dimineaţă că în noaptea de 14 spre 15 decembrie a avut loc un conflict spontan într-o anexă din cătunul Coşnea, în urma căreia un bărbat de 36 de ani din Vaslui a suferit vătămări corporale. Poliţiştii Secţiei 4 Leordina s-au deplasat la faţa locului şi au stabilit că cele sesizate se confirmă, victima fiind transportată la Spitalul din Vişeu de Sus. În urma examinării medicale acesta nu a necesitat internare. Pe numele unui tânăr de 18 ani s-a deschis dosar penal pentru comiterea infracţiunii de loviri şi alte violenţe”, a declarat Florina Meteş, purtător de cuvânt IPJ Maramureş.


Preluare: vasiledale.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și