La ceas aniversar, în Centrul de la Poienile de Sub Munte a fost astăzi o atmosferă de sărbătoare pentru că cei aproape 100 de beneficiari, alături de directorul general al DGASPC, Alina Coste Mădăras, personalul centrului și oaspeții sosiți de la Consiliul Județean Maramureș l-au aniversat pe Lulu Ionescu cu un tort și câteva cadouri surpriză. Toți cei prezenți, inclusiv unii consilieri județeni din cadrul Comisiei pentru sănătate, muncă și solidaritate, familie și asistență socială i-au urat sănătate și i-au cântat beneficiarului tradiționalul “La mulți ani”!

Un caracter puternic

Seniorul aniversat nu a fost uitat nici de președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, care pe lângă toate urările de bine transmise, a dorit să marcheze centenarul beneficiarului printr-o diplomă aniversară ce i-a fost înmânată de directorul general al DGASPC Maramureș, Alina Coste Mădăras.

„E un moment emoționant, pentru că pe lângă vârsta înaintată, Lulu este și un om cu caracter puternic și o dorință de a trăi extraordinară. El e dovada vie că omul poate învinge orice obstacol în viață. Doresc să mulțumesc pe această cale tuturor celor implicați în activitatea centrului, precum și conducerii Consiliului Județean Maramureș, domnului președinte Gabriel Zetea și domnilor consilieri județeni pentru preocuparea față de necesitățile beneficiarilor instituției noastre”, a spus Alina Coste Mădăras.

A stârnit interesul National Geographic

Lulu Ionescu a fost supranumit de cei care l-au cunoscut „omul care sfidează moartea”, deoarece s-a născut cu o boală foarte gravă și avea o speranță de viață de doar câțiva ani. Însă el a reușit să uimească lumea medicală prin longevitatea sa.

Lulu a stârnit interesul unei echipe de la National Geographic, care a venit în Maramureș și a prezentat lumii acest caz medical inedit. Lulu Ionescu a ajuns la Poienile de Sub Munte în anul 1959. De atunci, niciun aparținător nu s-a interesat de soarta sa. Angajații centrului și cadrele medicale sunt acum… singura lui familie.

Citește și

loading...