Ieri, 25 octombrie, poliţiştii din cadrul Biroului Transporturi Maramureş au identificat un băimărean în vârstă de 42 de ani, bănuit de comiterea infracţiunii de furt calificat.

Din investigaţii a reieşit că sâmbătă, 24 octombrie, în jurul orei 22,30, bărbatul ar fi sustras geamantanul unui constănţean care dormea în sala de aşteptare a Staţiei CFR Baia Mare. La scurt timp de la sesizare, poliţiştii au reuşit identificarea bănuitului şi recuperarea bunurilor sustrase, care au fost restituite părţii vătămate.

Poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a bănuitului.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și