În data de 13.02.2016, în jurul orei 14.00, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului PF Vişeu de Sus, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au observat pe raza localităţii Vişeu de Sus, trei persoane de sex masculin care ascundeau ceva sub îmbrăcăminte.

Imediat, poliţiştii de frontieră au intervenit pentru legitimarea bărbaţilor moment în care aceştia au recunoscut că ascund sub îmbrăcăminte o cantitate de ţigări de provenienţă ucraineană.

Drept urmare, cele trei persoane identificate ca fiind Vasile R., Stefan R. şi Vasile R., cu vârste cuprinse între 19 şi 54, domiciliate pe raza judeţului Maramureş, au fost conduse la sediul sectorului în vederea continuării cercetărilor.

În urma inventarierii ţigaretelor a rezultat cantitatea de 286 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană, în valoare de 2.500 lei, pe care cei trei bărbaţi intenţionau să o comercializeze pe piaţa neagră de desfacere.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, la finalizare urmând a se lua măsurile legale ce se impun.

* Tot în data de 13.02.2016, o patrulă a poliţiei de frontieră din cadrul STPF Suceava a descoperit în apropierea frontierei de stat, abandonat în vegetaţie, un colet cu ţigări care conţinea cantitatea de 1.440 pachete de provenienţă ucraineană.

În continuare se fac verificări în vederea identificării tuturor persoanelor implicate şi a documentării activităţii infracţionale, iar întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și