Un alt drum care ar intra în categoria drumurilor preferate de vitezomani ar fi DN 18 Baia-Sprie – Sighetu Marmației, drum care va fi finalizat anul viitor. Poliția Rutieră recunoaște că după finalizarea lucrărilor la acest drum se vor înmulți numărul radarelor care vor acționa pentru combaterea vitezei excesive și pedepsirea celor care pun viața lor și a celorlalți participanți la trafic în pericol.

„Nu pot să spun că ne așteptăm la șoferi mai agresivi în trafic după ce se va finaliza DN 18 Baia-Sprie – Sighet. Dar așa este, viteza există ca factor favorizant de accidente rutiere acolo unde avem drumuri bune. Există riscul acesta, al șoferilor vitezomani, dar nu în ceea ce privește Pasul Gutâi, pentru că acolo avem curbe deosebit de periculoase. Există riscul pe zona de Baia Sprie până la intersecția cu Suior sau din Mara până în Sighetu Marmației. Acolo vom intensifica controalele în ceea ce privește respectarea limitelor de viteză”, a declarat, pentru Glasul Maramureșului, șeful Biroului Poliției Rutiere Maramureș, Dorin Gherman.

Peste 160 de accidente rutiere grave

În momentul de față Poliția Rutieră are un număr de 15 aparate radar clasice, din care funcționale sunt 14. La acestea se mai adaugă acel pistol-radar, cu care se lucrează inclusiv noaptea, fiind vorba despre un dispozitiv cu infraroșu care permite lucrul în condiții de vizibilitate scăzută. Despre acest dispozitiv, Dorin Gherman subliniază faptul că acesta este de trei ori mai eficient decât aparatul radar clasic.

De la începutul anului și până în prezent au fost înregistrate peste 165 de accidente rutiere grave, în urma cărora au decedat 31 de persoane. Numărul accidentelor grave este în scădere în județ față de perioada similară a anului trecut. Principalele trei cauze generatoare de accidente sunt abaterile pietonilor, viteza sub cele două forme ale sale și anume viteza excesivă și viteza neadaptată la condițiile de drum sau trafic, respectiv neacordarea de prioritate pietonilor.


Preluare: InfoMM.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și