Poliţista era acuzată de nereguli privind pontajele, dar, mai ales, de comportament indecent faţă de colegi, pe care ar fi obişnuit să îi înjure şi umilească. Echipa de control a descoperit câteva pontaje nelegale, motiv pentru care a sancţionat-o simbolic pe Ghimpu. „În urma controlului tematic efectuat s-a dispus atenţionarea şefului serviciului şi a unui poliţist din cadrul serviciului. De asemenea, s-a dispus cercetarea administrativă a şefului serviciului, cercetare care a fost finalizată fără a se impune aplicarea unei alte sancţiuni“, au precizat reprezentanţii IPJ Iaşi.

În lipsa unor declaraţii asumate, acuzaţiile privind limbajul licenţios nu au putut fi probate, simpla petiţie online neasumată fiind insuficientă pentru sancţionarea lui Ghimpu. „Şeful serviciului, comisar de poliţie Ghimpu Mihaela îşi tratează subalternii în cel mai josnic mod posibil. În şedinţe aceasta foloseşte adesea un limbaj trivial, greu de reprodus, suntem jigniţi, ni se spune că din vina noastră nu are timp să se spele nici la p***ă, totul fiind de faţadă, încercă să scoată mereu în evidenţă cât de mult munceste dumneaei si cât de trântori suntem noi”, se precizează în petiţia publicată de Sindicatul „Diamantul”.

În acelaşi document se menţionează că mai mulţi subalterni de-ai comisarului ar dori să se transfere în alte secţii.

„Preferăm să stăm plini de noroi şi în frig decât să fim jigniţi în fiecare zi”, se precizează în sesizare. În acelaşi document sunt relatate alte expresii pe care Mihaela Ghimpu le-ar fi adresat subalternilor: „Poate nu ştii cui te adresezi, eu sunt comisar de poliţie”, „Să vă f**!”, „Să mă lingi în p***ă!”, ”Să-mi mânânci c***!”, ”În p*** mea, sunt comisar, nu pot munci cot la cot cu nişte căcaţi de agenţi”.


Preluare: adevarul.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și