Vineri, 20 martie a.c., poliţiştii Biroului Transporturi Maramureş, au desfăşurat o acţiune pentru menţinerea unui climat corespunzător de ordine şi siguranţă publică în staţiile de cale ferată, zonele adiacente acestora şi în trenurile de călători. La activităţi au participat şi reprezentanţi ai Căilor Ferate Române.
Au fost efectuate controale în opt trenuri şi au fost identificaţi 101 călători frauduloşi şi doi cerşetori.
Pentru neregulile constatate (prevăzute de Legea 61/1991, republicată, pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice şi Hotărârea Guvernului României, nr. 203/1994 pentru stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele privind transporturile pe căile ferate române) poliţiştii au aplicat şase sancţiuni contravenţionale, în valoare de 600 lei.