Fapta a fost sesizată duminică, 15 iulie, în jurul orei 14.00. Un bărbat de 78 de ani a declarat că persoane necunoscute i-au sustras din locuinţă 11 200 de lei şi un telefon mobil.

În urma apelului, poliţiştii au intervenit de urgenţă şi au demarat activităţi specifice pentru documentarea cauzei. La faţa locului s-a constatat faptul că în intervalul 09.00 – 12.00, în timp ce proprietarii se aflau la biserică, persoane necunoscute au pătruns prin efracţie în imobil şi au sustras banii şi telefonul.

Pe urmele hoţilor a fost şi câinele poliţist Teba, însoţit de conductorul său din cadrul Grupei Canine. Probele descoperite de criminaliştii Poliţiei oraşului Târgu Lăpuş, corelate cu „investigaţiile” câinelului de urmă au condus la reuşita acţiunii. Ieri, 18 iulie, poliţiştii au identificat persoana bănuită de comiterea faptei: o tânără de 16 ani, din aceeaşi localitate.
De asemenea, poliţiştii au reuşit recuperarea a 10 350 de lei din suma sustrasă şi a telefonului mobil, care au fost restituiţi părţii vătămate.

Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de furt.