Conform statisticii, în mai 2014, numărul născuților-vii a fost mai mic cu 595 față de intervalul similar din anul trecut, iar numărul persoanelor care au decedat a fost cu 760 mai mare.

Totodată, sporul natural a fost negativ, respectiv de minus 5.699 persoane, fenomen similar ca în luna mai 2013, când scăderea a fost de 4.344 persoane. În același timp, numărul copiilor cu vârstă sub un an care au decedat a fost cu 8 mai mic decât în luna mai 2013.

Pe de altă parte, în mai a.c., numărul căsătoriilor a crescut 2.239 decât în aceeași lună din anul precedent, în timp ce prin hotărâri judecătorești definitive și conform Legii nr. 202/2010 s-au pronunțat cu 233 mai puține divorțuri în comparație cu luna mai 2013.

Datele INS relevă că, în luna mai 2014, s-a înregistrat nașterea a 15.204 copii, cu 128 mai puțini decât în luna aprilie 2014. De asemenea, numărul persoanelor ale căror decese a fost de 20.903, cu 1.062 mai puține decât în luna aprilie a.c.

În timp ce sporul natural a fost negativ în luna mai, de 5.699 persoane (decedații având un excedent față de născuții-vii), la fel ca în luna aprilie (-6.633 persoane).

Numărul deceselor copiilor cu vârstă sub un an, înregistrate în luna mai a fost de 137, în creștere față de luna aprilie (119 decedați sub un an), iar la oficiile de stare civilă s-au înregistrat 10.720 căsătorii, cu 5.255 mai multe decât în luna aprilie.

În luna analizată, comparativ cu aprilie 2014, numărul divorțurilor pronunțate prin hotărâri judecătorești definitive și conform Legii nr. 202/2010 a fost de 2.276 divorțuri, cu 232 mai puține.

Datele privind fenomenele demografice s-au obținut prin prelucrarea informațiilor cuprinse în buletinele statistice de născuți-vii, decese, căsătorii și divorțuri întocmite de primăriile municipale, orășenești și comunale, odată cu înregistrarea fenomenelor în actele de stare civilă.

Statistica pentru anul 2013 este definitivă, în timp ce pentru anul 2014 este provizorie.

Citește și

loading...