Măsura a fost luată de medicii Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Maramureș, pe fondul pestei porcine care evoluează în continuare la granițele țării.

În preajma sărbătorilor de iarnă, maramureșenii obișnuiau să se aprovizioneze cu carne de porc direct din târgurile de animale. În acest an, însă, lucrurile s-au schimbat și aceștia vor putea să găsească carnea atât de căutată pentru prepararea bucatelor tradiționale doar în carmangerii sau la crescătorii de animale.

„Rămân în vigoare prevederile notei de serviciu care interzice circulația porcului chiar și în perioada imediat următoare, datorită faptului că pesta porcină evoluează în continuare la granițele României.

Este vorba despre Ucraina și Republica Moldova. Pentru a preîntâmpina apariția virusului pe teritoriul țării noastre, se interzice circulația porcului, pe lângă alte măsuri care au fost luate deja”, a arătat Vasile Pop, directorul adjunct al DSVSA Maramureș.

Pentru a nu avea surprize la cumpărarea porcilor, maramureșenii trebuie să ceară de la crescătorii de animale, dar și din carmangerii documente care să ateste achiziționarea acestuia. Acest lucru și pentru a evita un caz de boală, în cazul în care animalul cumpărat este infestat cu vreun virus.


Preluare: ActualMM.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și