Pastele din 2014 este prăznuit pe 20 aprilie. Pastele este sărbătoarea Învierii Domnului. Modul de calculare a datei Sfintelor Paşti s-a stabilit la primul sinod ecumenic, ţinut în anul 325 la Niceea.

Sărbătoarea Paştelui este momentul în care prăznuim “omorârea morţii, sfărâmarea iadului şi începătura altei vieţi veşnice şi săltând îl lăudam pe Mântuitorul, pe cel unul binecuvântat şi preamărit, Dumnezeul părinţilor noştri”. Ca acest lucru să se întâmple cu adevărat şi în noi este nevoie ca sa zicem “fraţilor şi celor ce ne urăsc pe noi şi să iertăm toate pentru Înviere şi aşa să strigam: Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le”, scrie ziarulunirea.ro.

Postul şi rolul lui în viaţa credincioşilor

Precum bine se ştie, postul este reţinerea totală sau parţială de la anumite alimente şi băuturi, pe un timp mai lung sau mai scurt, în scop religios-moral. Aceasta reţinere de la mâncări şi băuturi trebuie însă însoţită şi de reţinerea de la gânduri, pofte, patimi şi fapte rele, ceea ce înseamnă că postul trupesc trebuie să fie însoţit de post sufletesc. Postul este de origine şi instituire divină, de aceea îl găsim practicat din vremuri străvechi, întâlnindu-l aproape în toate religiile şi la toate popoarele.

În acest an, Paştele ortodocşilor este în aceeaşi zi cu cel al catolicilor, la fel cum s-a întâmplat în 2010 şi 2011. La fel se va întâmpla în 2017, la 16 aprilie, şi în 2025, la 20 aprilie. Altfel, diferenţa dintre Paştele catolic şi cel ortodox poate varia de la o săptămână la cinci săptămâni, cum s-a întâmplat în 2008.

La capitolul tradiţii şi obiceiuri, încă se mai păstrează ritualul ca, înainte de Postul Paştelui, toate rufele să fie spălate, iar vasele trebuie să fie opărite. Tot în această perioadă se spune că nu este bine să se facă nunţi. În a cincea săptămână de post, încep Deniile, dată la care începe curăţenia de primăvară.

POSTUL PAŞTELUI, cel mai aspru dintre cele patru posturi: ce ai voie şi ce nu ai voie să faci

Conform tradiţiei stabilite cu timpul în Biserică, în cursul Postului Mare se posteşte astfel: în primele două zile (luni şi marţi din săptămâna I) se recomandă, pentru cei ce pot să ţină, post complet sau (pentru cei mai slabi) ajunare până spre seară, când se poate mânca puţină pâine şi bea apă; la fel în primele trei zile (luni, marţi şi miercuri) şi ultimele două zile (vinerea şi sâmbăta) din Săptămâna Patimilor.

Miercuri se ajunează până seara (odinioară, până după săvârşirea Liturghiei Darurilor mai înainte sfinţite), când se mănâncă pâine şi legume fierte fără untdelemn. În tot restul postului, în primele cinci zile din săptămână (luni-vineri inclusiv), se mănâncă uscat o singură dată pe zi (seara), iar sâmbăta şi duminica, de două ori pe zi, legume fierte cu untdelemn şi puţin vin. Se dezleagă, de asemenea, la vin şi untdelemn (în orice zi a săptămânii ar cădea), de sărbătorile Aflarea capului Sfântului Ioan Botezătorul (24 februarie), Sfinţii 40 de mucenici (9 martie), Joia Canonului celui mare, înainte şi după serbarea Buneivestiri (24 şi 26 martie), precum şi în ziua Sfântului Gheorghe (23 aprilie), iar după unii şi în Joia Patimilor. La praznicul Buneivestiri (25 martie) şi în Duminica Floriilor, se dezleagă şi la peşte (când însă Bunavestire cade în primele patru zile din Săptămâna Patimilor, se dezleagă numai la untdelemn şi vin, iar când cade în vinerea sau sâmbăta acestei săptămâni, se dezleagă numai la vin).

Odinioară, chiar şi legile statului bizantin asigurau respectul cuvenit postului Păresimilor, interzicând toate petrecerile, jocurile şi spectacolele din acest timp. Postul de alimente este însă fără efect dacă nu este însoţit de milostenie, bunătate, iubire, răbdare şi respect, spune purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, părintele Stoica.

În general, preoţii şi scriitorii bisericeşti privesc acest post ca pe o instituţie de origine apostolică. În primele trei secole, durata şi felul postirii nu erau însă uniforme peste tot. Astfel, după mai multe mărturii, unii posteau numai o zi, în Vinerea Patimilor, alţii două zile, adică în vinerea şi sâmbăta de dinainte de Paşti, alţii trei, o săptămână sau chiar până la şase săptămâni. La Ierusalim, în secolul IV, se postea opt săptămâni înainte de Paşti, pe când în Apus, în aceeaşi vreme, postul dura doar 40 de zile.

De la sfârşitul secolului al III-lea, postul cel mare a fost împărţit în două perioade distincte, cu denumiri diferite: Postul Păresimilor (Patruzecimii), sau postul prepascal, care ţinea până la Duminica Floriilor şi avea o durată variabilă, şi Postul Paştilor (postul pascal), care ţinea o săptămână, din Duminica Floriilor până la cea a Învierii şi era foarte aspru. Abia în secolul al IV-lea, după uniformizarea datei Paştilor, hotărâtă la Sinodul I Ecumenic, Biserica de Răsărit (Constantinopol) a adoptat definitiv vechea practică, de origine antiohiană, a postului de şapte săptămâni, durată pe care o are şi astăzi, cu toate că deosebirile dintre bisericile locale asupra duratei şi modului postirii au persistat după acel moment.

Postul Paştilor este ţinut şi în Biserica Romano-Catolică, la care are tot durata de 40 de zile, însă nu începe luni, ca la ortodocşi, ci în miercurea numită a Cenuşii (Dies Ceneris), pentru că în această zi se practică presărarea cenuşii pe creştetul capului (rest din ceremonialul penitenţei publice din vechime, moştenit de la evrei). Catolicii dezleagă postul în duminicile Păresimilor, când mănâncă "de dulce".