Codul roșu, valabil timp de aproape patru ore, a vizat localitățile gorjene Tismana, Runcu, Padeș, Peștișani, Stănești, Telești, Godinești, Turcinești, Scehla, Lelești, Glogova și Arcani.

De asemenea, până la ora 12.00, este valabil un cod roșu de inundații pe mai multe râuri din judeţele Vâlcea, Gorj şi Mehedinţi.

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a transmis că vor fi înregistrate inundaţii, scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile din bazinele hidrologice Lotru şi Motru.

Comuna Padeș, sub ape
În Gorj, comuna Padeș a fost prima lovită de inundații.

Apele râului au ieșit, noaptea trecută, din matcă inundând străzile și ulițele din comună.

Pericolul nu a trecut din păcate, iar autoritățile sunt în alertă.

”Am oprit alimentarea cu apa in jurul orelor 03:30 , întrucât Hidroelectrica deversează barajul de la Valea Mare. Atenție mare pentru toată comunitatea din Pades pericolul nu a trecut! Sunt in permanenta printre dumneavoastră pentru a va ajuta in caz de nevoie. Dumnezeu sa ne ajute sa trecem cu bine peste aceasta încercare!”, a transmis primarul comunei Mihăiță Troacă.

Animale luate de viitură și zeci de gospodării inundate
În urma precipitațiilor abundente căzute noaptea trecută pe teritoriul județului Gorj, ISU Gorj a fost solicitat să intervină pentru gestionarea a 18 situații de urgență generate inundații, astfel:

– Comuna Bălești pentru evacuarea apei dintr-o curte;
– Oraș Turceni pentru evacuarea apei dintr-o curte;
– Oraș Tismana pentru evacuarea apei dintr-o curte și un beci;
– Comuna Schela, satul Sâmbotin pentru evacuarea apei dintr-o curte;
– Comuna Glogova pentru evacuarea apei dintr-un beci;
– Orașul Motru evacuarea apei din 3 curți;
– Comuna Slivilești evacuarea apei dintr-o curte;
– Comuna Padeș, satele Padeș, Apa Neagră, Orzești și Văieni pentru evacuarea apei din 8 curți;
– Tg-Jiu, cartier Ursați pentru salvarea a aproximativ 150 ovine surprinse de o viitură pe râul Șușița;
– Oraș Novaci pentru evacuarea apei dintr-o curte.

Populația din mai multe comune, avertizate prin Ro-Alert
De asemenea, având în vedere că județul Gorj este sub incidența unei avertizări COD ROȘU emisă de către Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor, valabilă până astăzi la ora 12.00, care vizează scurgeri importante pe versanți, torenți, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundații locale și creșteri importante de debite și niveluri cu depășiri ale cotelor de pericol pe râul Motru, ISU Gorj a transmis prin intermediul RO-Alert, la ora 03:25, un mesaj de avertizare a populației din comunele Cătunele, Motru, Glogova, Padeș, Samarinești și Văgiulești.

“Atenție !! COD ROSU pe raul Motru. Creșteri de debite cu posibilitatea depășirii cotelor de pericol preconizate pe cursurile de apa din zona. Nu traversați râurile prin apa si nu va apropiati de malurile acestora. Recomandam curățarea rigolelor din apropierea locuintei in vederea facilitării scurgerii normale a apei si efectuarea demersurilor pentru punerea in siguranta a bunurilor. Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta al Judetului Gorj”.

Pompierii au intervenit și în municipiul Tg-Jiu, cartier Ursați, pentru salvarea a aproximativ 150 de ovine și din orașul Novaci, pentru evacuarea apei dintr-o curte inundată.


Preluare: observatornews.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și