Intervenția a decurs fără complicații și a fost un real succes, fiind atent supravegheată de medicului primar cardiologie intervențională, Lucian Mărginean, șeful primului centru de stroke din România pentru pacienții cu accident vascular cerebral, din cadrul Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgu Mureș. Acesta a promis sprijin și în viitor pentru efectuarea intervențiilor de acest tip, punctând faptul că orice medic ar fi interesat să lucreze la unitatea spitalicească din Baia Mare având în vedere dotarea de ultimă generație pe care spitalul o are la dispoziție.

“Existența celui de-al doilea angiograf performant și a unei echipe medicale pregătite pentru a gestiona situațiile de urgență în cazul accidentului vascular cerebral acut reprezintă o șansă reală la viață pentru pacienții care suferă de probleme cardiologice și neurologice. Atât locuitorii din Maramureș, cât și din județele limitrofe vor beneficia în mod direct de o terapie de înaltă performanță în condiții de siguranță și cu rezultate foarte bune”, a declarat directorul medical al Spitalului Județean de Urgență, Vasile Bonaț.

“Continuăm dotarea unităților spitalicești cu aparatură de ultimă generație. Acest demers constituie o prioritate atât pentru mine, cât și pentru întreaga conducere a Consiliului Județean Maramureș. Iată că medicii au demonstrat și de această data că sunt bine pregătiți și sunt interesați de formarea profesională continuă. Au reușit să intervină la timp pentru a salva viața unui om. În aceste situații, când secundele fac legătura între tărâmul morții și al vieții, intervenția medicilor este hotărâtoare”, a declarat președintele Consiliului Județean Maramureș, Ionel Ovidiu Bogdan.

Spitalul Județean de Urgență din Baia Mare respectă toate prevederile legale impuse în vederea prevenirii infecțiilor cu Covid-19.

Citește și