Foto: (c) Attila Volgyi / XINHUA FLUX

Comentariile lui Orban survin la o zi după vizita la Budapesta a președintelui rus Vladimir Putin, în cursul căreia cei doi lideri au convenit ca Rusia să continue furnizarea de gaz natural către Ungaria.

Viktor Orban a declarat într-un briefing de presă că Uniunea Europeană este divizată în legătură cu modul în care ar trebui să trateze raporturile cu Rusia.

Ungaria, Cehia, Slovacia și Austria cred că este necesară cooperarea cu Moscova, a spus șeful executivului de la Budapesta. "Credem că fără cooperare cu rușii nu ne putem atinge obiectivele", a subliniat Orban.

În schimb, statele baltice și Polonia susțin că Rusia ar trebui să fie exclusă din cooperarea cu UE.

"Această prăpastie în UE este foarte adâncă și de natură strategică", a explicat premierul ungar, adăugând că președintele Consiliului European, Donald Tusk, se află "de cealaltă parte" a acestei linii de divizare.

În perioada în care a fost premier al Poloniei, Tusk s-a remarcat ca unul dintre cei mai vehemenți avocați ai înăspririi sancțiunilor contra Rusiei, atitudine păstrată și după ce politicianul polonez a devenit șeful uneia dintre instituțiile importante ale UE.


Preluare: AgerPres

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și