De asemenea, procurorii DNA au dispus extinderea urmăriri penale a acestuia. Rușanu și-ar fi pus toți angajații să semneze un contract de confidențialitate prin care se obligau să nu furnizeze informații din cadrul ASF, nici măcar anchetatorilor, înainte de a-l informa pe el.

”Astfel, potrivit probelor administrate până în prezent, a rezultat că suspectul Ruşanu Radu Dan a întocmit, în fapt, proiectul ordonanţei de urgenţă pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 93/2013, privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară, precum şi pentru modificarea Legii nr. 136/1995, privind asigurările şi reasigurările în România şi a avizat, în calitate de preşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară, proiectul de lege, care a fost ulterior adoptat în şedinţa de guvern din 16.10.2013 şi publicat în Monitorul Oficial al României în 18.10.2013. Pentru atingerea intereselor personale, Ruşanu Radu Dan, în complicitate cu iniţiatorul de drept al proiectului de lege, s-a prevalat de angajamentele legislative şi instituţionale pe care Autoritatea de Supraveghere Financiară şi le-a asumat cu Fondul Monetar Internaţional şi cu reprezentanţii Comisiei Europene, pentru introducerea unor modificări în proiectul de ordonanţă de urgenţă, care au constat în interpretarea subiectivă şi părtinitoare privind cerinţele legate de calificările profesionale minime pe care trebuiau să le aibă membrii Consiliului A.S.F”, anunță comunicatul DNA.

Ruşanu este acuzat că a efectuat demersuri pentru adoptarea unei ordonanţe de urgenţă de către Guvern care să dea caracter normativ şi obligatoriu intereselor sale personale şi de grup.

Pe 10 februarie, procurorii DNA au solicitat Guvernului şi Parlamentului documente cu privire la emiterea în anul 2013 a unei ordonanţe de urgenţă privind funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară.

Procurorii DNA verifică modul în care în anul 2013 a fost retras de la Senat un proiect de lege privind ASF, adoptat de Guvern sub forma unei ordonanţe de urgenţă.

Rușanu urmează să fie prezentat miercuri la Tribunalul București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.


Preluare: b1tv.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și