Administrația prezidențială nu a răspuns până la ora publicării articolului la întrebarea adresată de G4Media.ro. Nici administratorul terenului de golf, Werner Keul, nu a răspuns. Keul, un apropiat al președintelui și om de afaceri din Sibiu, s-ar fi aflat și el sâmbătă la terernul de golf al clubului pe care îl conduce.

Sâmbătă. 30 octombrie, s-au împlinit șase ani de la incendiul de la clubul Colectiv, în care 64 persoane și-au pierdut viața. A fost pentru prima dată când președintele Klaus Iohannis nu s-a deplasat personal la locul tragediei, ci a trimis o coroană de flori depusă de consilierul de stat Cătălina Galer.

Președintele Klaus Iohannis a fost criticat în ultimele zile după ce în presă au apărut imagini cu șeful statului, în ținută lejeră, făcând poze cu soția la piramide în timpul vizitei de stat în Egipt.

România se află în plină criză politică și sanitară. De aproape o lună țara nu are guvern iar numărul de infectări și decese a crescut atât de mult încât România a ajuns pe locul 1 în lume la numărul de decese raport la milionul de locuitori.

În luna octombrie, președintele Iohannis s-a prăbușit în sondaje. Potrivit unui sondaj Avangarde, realizat la comanda PSD, președintele Klaus Iohannis ar fi ajuns la 14%, la jumătate față de luna septembrie când era cotat cu 28% încredere.

Președintele Klaus Iohannis este un fan declarat al golfului. La jumătatea lunii septembrie a declarat că golful nu este deloc exclusivist și a îndemnat românii să practice acest sport.

Pe data de 18 septembrie, Klaus Iohanni a fost prezent, sâmbătă, la Pianu de Jos, unde se află primul teren de golf amenajat în România după 1989.


Preluare: g4media.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și