"Anul acesta marcăm a 70-a aniversare a acestui forum, care a fost creat după victoria din al Doilea Război Mondial, și un număr record de șefi de stat vor participa la eveniment", a adăugat șeful diplomației ruse.

Conform listei provizorii a vorbitorilor, difuzată în luna iulie, liderul de la Kremlin va rosti un discurs în fața Adunării Generale pe 28 septembrie, dată ce nu a fost însă confirmată de Lavrov. În schimb, el s-a referit la o posibilă întrevedere Putin-Obama cu această ocazie. Dacă SUA vor formula o astfel de propunere, Vladimir Putin "o va lua în considerare în mod constructiv", a indicat Lavrov.

Prezența lui Putin la Adunarea Generală a ONU a mai fost evocată în mass-media lunile trecute, dar Kremlinul a refuzat de fiecare dată să confirme informația. Presa rusă a sugerat că participarea liderului de la Kremlin la eveniment depinde în special de evoluția conflictului din Ucraina și de sancțiunile occidentale instituite împotriva Rusiei.

Potrivit mass-media, la această sesiune se va aborda și propunerea unor țări privind restrângerea dreptului de veto al celor cinci membri permanenți în Consiliul de Securitate al ONU (SUA, Rusia, Marea Britanie, Franța și China). Rusia a susținut mereu consolidarea rolului ONU și acordarea unei voci mai puternice altor state, mai ales celor emergente, cum ar fi India sau Brazilia.

Vladimir Putin a efectuat ultima călătorie în SUA în anul 2007 și nu s-a mai adresat Adunării Generale a ONU din 2005. În discursul de atunci el a cerut acestei organizații să se adapteze noilor realități și a calificat terorismul drept cea mai mare amenințare. La sesiunile anuale următoare Rusia a fost reprezentată de ministrul Lavrov, cu excepția anului 2009, când a fost prezent președintele Dmitri Medvedev, actualul premier.

Citește și