Centrul de Excelență pentru Copii și Tineret al Bibliotecii Județene „George Barițiu” Brașov a demarat acest parteneriat în anul 2013 pentru a celebra Ziua Internaţională a Cărţii pentru Copii și Tineret.

„Această sărbătoare a cărții a fost iniţiată în 1967, pe data de 2 aprilie, data care coincide cu ziua de naştere a celui mai îndrăgit autor de basme, Hans Christian Andersen. Anual, la nivel internațional, evenimentul este patronat de o țară membră a International Board on Books for Young People (IBBY), care decide asupra unei teme și invită un autor de prestigiu din țara gazdă să scrie un mesaj copiilor lumii, dar și un ilustrator care să realizeze un poster. Aceste mesaje şi materiale sunt folosite pentru a promova cărțile și lectura.” (http://stiri.tvr.ro/2-aprilie--ziua-internationala-a-cartilor-pentru-copii--cartile-ne-ajuta-sa-nu-ne-grabim--ne-invata-sa-observam-lucruri--ne-determina-sa-ne-asezam-pentru-o-vreme_843590.html#view)



De-a lungul celor 8 ediții, biblioteca a reușit să coaguleze în jurul acestei idei peste 200 de instituții culturale din 40 de județe și, împreună cu acestea, să stimuleze interesul pentru carte și lectură unui număr de peste 100.000 de copii.

Numele parteneriatului, „Prietenie …pe o … sfoară...”, a fost inspirat de activitatea practică ce însoțește atelierele de lectură. Fiecare copil participant la program realizează un desen inspirat de cartea prezentată. La sfârșitul perioadei de desfășurare, partenerii fac schimb de desene, pe care le expun la sediul bibliotecilor lor, pe o sfoară.



Dată fiind situația de anul acesta, desenele nu se vor mai trimite prin poșta, ci se vor realiza expoziții, pe sfoară, în cadrul bibliotecilor. Fiecare partener va trimite 3 - 5 fotografii de la activităţi şi expoziţii), organizatorului, respectiv Centrului de Excelență pentru Copii și Tineret - Brașov, în vederea realizării unei expoziții virtuale, finale.



Dorința noastră pentru acest an și pentru anii care vin este să extindem acest parteneriat în toate bibliotecile publice din România și să aducem în atenția copiilor, dar și a părinților și educatorilor, cât mai multe cărți valoroase și cât mai mulți scriitori pentru copii.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și