Parlamentarii PSD şi ALDE spun că regimul incompatibilităţilor este mai drastic în România decât în alte ţări. Legea a trecut cu 196 de voturi pentru şi 59 împotrivă şi acum va merge la promulgare la preşedintele Klaus Iohannis.

Legea adoptată de parlamentari le dă mână liberă aleşilor locali să exercite activităţi în mediul privat, în paralel cu exercitarea demnităţii publice. Astfel, primarii, viceprimarii şi consilierii locali îşi pot rotunji veniturile fără teamă că ANI i-ar putea acuza de incompatibilitate sau conflict de interese.

„Pentru a aduce oameni profesioniști în administrația locală trebuie să le dăm voie să-și desfășoare activitățile pe care le desfășurau și înainte”, spune Radu Nicolae, deputat PSD.

„Credeți că un primar care crește oi sau face miere are vreo problemă cu activitatea primăriei sau că în timpul său liber nu poate să facă aceste activități, că trebuie să intre în conflict de interese”, spune Cătălin Rădulescu, deputat PSD. Proiectul a trecut și cu ajutorul câtorva deputați liberali, deși liderul de grup a anunțat că partidul nu susține o astfel de lege.


Preluare: ActualMM

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și