Alin Tănase, activist de mediu: Trebuie să avem un precedent, sunt curios cum va arăta prima amendă sau primul caz în care vor interveni autoritățile și ce mesaj transmit către ceilalți oameni. În teorie e un lucru bun și ar trebui să ne îndrepte către normalitate cât mai repede.

Până acum, autoritățile locale nu puteau face mare lucru, chiar dacă primeau sesizări de la oameni cu privire la depozitarea de deșeuri pe o proprietate privată. Anul trecut, opinia publică a fost scandalizată când s-a descoperit ce se afla într-o curte din Capitală.

Timp de 20 de ani, o familie din sectorul 1 al Capitalei a adunat și a depozitat gunoi în curte. Localnicii făceau nenumărate sesizări, însă Primăria nu putea interveni. Acum după ce legea 273 a intrat în vigoare, atât persoanele fizice, cât și persoanele juridice sunt obligate să mențină curățenia în curte, în caz contrar autoritățile locale trebuie să intervină și să curețe proprietățile.

Mulți nu văd însă cu ochi buni ideea intrării cu forța a autorităților pe proprietatea lor.

-Eu zic că fiecare trebui să se gospodărească în curtea lui și în ograda lui. Nu mi se pare normal să fie o lege, dar așa sunt oamenii, trebuie mai întâi dictatură, altfel nu se poate.

-Nu ar trebui să fie obligatoriu, ci să-și facă curățenie când vor. E proprietatea ta, faci ce vrei în ea.

-E normal să faci asta, dacă e curtea ta trebuie să ai grijă de ea, ce să facă alții?

Cei care vor continua să lase gunoiul în voia sorţii prin curţi riscă, potrivit legii, amenzi între 1.000 lei şi 2.000 lei. În cazul firmelor, sancţiunile pornesc de la 20.000 lei şi pot ajunge la 40.000 lei. În primele zece luni ale acestui an, potrivit Gărzii de Mediu, au fost aplicate 225 de sancţiuni în valoare de aproxmativ 7,5 milioane de lei.

Citește și