"Prin caracterul inedit, inovator și interactiv, proiectul de organizare a primului festival de dans istoric din România, reprezintă o premieră absolută în planul valorificării patrimoniului imaterial din România. Această inițiativă se încadrează în prioritățile locale de transformare a Brașovului în cel mai vizitat oraș din România, respectiv în devenirea județului Brașov drept cel mai turistic județ al țării. Replicarea festivalului în anii următori, dublată de creșterea anvergurii acestuia la nivel național și ulterior internațional, poate duce la înscrierea Brașovului pe harta evenimentelor de nivel european", a declarat marți, într-o conferință de presă, directorul Muzeului Casa Mureșenilor Valer Rus, instituție care a inițiat proiectul.

În timpul organizării festivalului va fi prezentată și o expoziție fotodocumentară multimedia despre evoluția dansului de societate ROMANA, zece demonstrații cu grupurile de dansatori, urmate de ateliere în care spectatorii pot învăța primele măsuri ale dansurilor prezentate sub îndrumarea instructorilor, scurte conferințe de specialitate, secvențe muzicale susținute de formația de muzică veche Codex și demonstrații profesioniste asigurate de Ansamblul Passeggio, corespunzătoare tematicii festivalului.

Cursurile de dans istoric adresate amatorilor au început în 23 septembrie și se desfășoară până în 6 noiembrie, la Muzeul Casa Mureșenilor, unde sunt predate următoarele dansuri: Pavana, Gagliarda, Allemanda, Sarabanda, Gavota, Giga, Menuet, Cadril, Cotillon, Polka. 50 de tineri din Brașov, dar și din județul Covasna s-au încsris la cursuri, a mai spus directorul muzeului.

Muzeul Casa Mureșenilor își va consolida statutul de lider național în promovarea dansurilor istorice, proces început odată cu programul de revitalizare a dansului de societate ROMANA, dans creat în anul 1850 la Brașov de Iacob Mureșianu.

În anul 2010 muzeul a derulat proiectul "ROMANA—renașterea unui dans din patrimoniul național, românesc", în anul 2012 proiectele "Lecțiuni de dansu" organizat la Iași și "ROMANA pentru toți-un dans istoric se întoarce în comunitate", iar în luna mai 2013, proiectul "ROMANA un dans istoric de societate românesc", promovat la Castelul Potzneusiedl din Austria.

Proiectul "Festivalul de dans istoric ROMANA" este finanțat de Administrația Fondului Cultural Național în cadrul sesiunii de finanțare II /2013, aria tematică Artele spectacolului-dans.


Preluare: AgerPres

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și