"După ce am practicat timp de 42 de ani profesia de cofetar, răstimp în care o importantă perioadă de timp am condus Laboratorul de cofetărie al TAPL Arad, am hotărât să înființez un muzeu al cofetăriei, în amintirea marilor maeștri cofetari ai Aradului din perioada interbelică. Și, cum nu aveam alt spațiu la dispoziție, am apelat la bunăvoința soției mele, din partea căreia am primit acceptul de a amenaja muzeul în două dintre încăperile casei noastre", a relatat, pentru AGERPRES, Ioan Gui.

Potrivit acestuia, muzeul are peste 360 de exponate, printre care mașina de preparat înghețata, de fabricat bomboane, ambele realizate în jurul anului 1920, mașina cu curele de transmisie pentru măcinat zahărul, un agregat pentru prepararea marțipanului. De asemenea, muzeul cuprinde mese din marmură pentru prelucrarea zahărului fiert, o mașină pentru tăiat hârtia în care se împachetau bomboanele pentru pomul de Crăciun, fotografii și documente. Și, nu în ultimul rând, muzeul mai deține cărți de specialitate, unele unice în țară, rețetare, diplome și medalii obținute de-a lungul vremii de cofetarii arădeni.

"Am început să adun mașinile, ustensilele și documentele din muzeu la începutul anilor 70, pe unele cumpărându-le, iar pe altele primindu-le de la bătrânii maeștri cofetari pe care i-am mai prins în viață. Însă ideea deschiderii unui muzeu de profil a început să prindă viață abia la începutul anilor 2000, când, ajutat de câțiva apropiați, am început restaurarea exponatelor", a spus Ioan Gui.

Deschis în anul 2006, muzeul este vizitat în special de grupuri de elevi de la școli de profil, de turiști din țară și din străinătate, numărul mic al vizitatorilor datorându-se în primul rând faptului că acesta se situează destul de departe de centrul municipiului Arad. "Regret faptul că numărul celor care au vizitat muzeul este mult prea mic față de cât aș dori eu, dar și mai mult regret faptul că autoritățile publice locale nu sunt deloc interesate de acest muzeu unic în țară", a mai spus Ioan Gui.

Proprietarul muzeului a propus conducerii Muzeului Județean Arad, în urmă cu 6 — 7 ani, înființarea unui muzeu al breslelor, arătându-se dispus să doneze în acest scop întreg patrimoniul Muzeului Cofetăriei, în ideea că astfel exponatele vor fi și mai bine puse în valoare.

Citește și

loading...