Mai precis judecătorul a verificat și stabilit validitatea probelor din dosar ale anchetatorilor DNA, a respins toate excepțiile invocate de către apărătorul Sorinei Pintea și a stabilit că judecata pe fond în acest caz poate începe.

”În temeiul art. 346 alin. 2 C.proc.pen. respinge cererile și excepţiile formulate de inculpata P.S.prin avocaţi aleşi cu privire la legalitatea administrării probelor, legalitatea efectuării actelor de urmărire penală şi legalitatea sesizării instanţei, invocate în legătură cu dosarul penal nr. 105/P/2020 al DNA – Structura Centrală.

În temeiul art. 346 alin. 2 C.proc.pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 105/P/2020 al DNA – Structura Centrală din 29.04.2020, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, în cauza privind pe inculpata P.S., trimisă în judecată sub aspectul comiterii infracțiunii de luare de mită în formă continuată prev. de art. 289 alin. 1 C.pen. rap. la art. 6 din Legea 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.pen.Dispune începerea judecăţii faţă de inculpata Pintea Sorina.Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii.

Pronunţată în camera de consiliu, azi, 12 aprilie 2021”, se arată în încheierea magistratului de la Tribunalul Cluj.

Decizia de marți a instanței nu este definitivă și ea poate fi atacată de apărarea fostului demnitar, caz în care dosarul va ajunge pe masa unui magistrat de la Curtea de Apel Cluj.

Fapte de fost manager și ministru în Sănătate

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție de la Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus trimiterea în judecată, în 20 aprilie 2020, sub control judiciar, a fostului ministru Sorina Pintea, la data faptei manager al Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare, județul Maramureș, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită, în formă continuată (două acte materiale).

În rechizitoriul transmis judecătorilor DNA a notat că în perioada noiembrie 2019 – 28 februarie 2020, Pintea, în calitatea menționată mai sus, ar fi pretins și primit, printr-un intermediar, de la reprezentanții unei societăți comerciale, în două tranșe, sumele de 10.000 de euro (la 20 decembrie 2019) și 120.000 lei (la 28 februarie 2020), care nu i s-ar fi cuvenit.

Șapte la sută... șpagă

Banii, arată anchetatorii reprezentau un procent de 7% din valoarea unui contract de achiziție publică ce avea ca obiect „proiectarea și execuția lucrărilor de amenajare bloc operator-sala de chirurgie cardiovasculară și toracică și spații adiacente din Spitalul Județean de Urgență «Dr. Constantin Opriș» Baia Mare”, încheiat în anul 2019 de unitatea spitalicească cu societatea comercială.

Concret, scrie Direcția, Pintea ar fi primit banii respectivi în incinta unității medicale pe care o conducea, în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în atribuțiile sale de serviciu ca manager și ordonator de credite.

În flagrant...

În data de 28 februarie 2020, după primirea sumei de 120.000 lei, activitate ce ar fi avut loc în biroul inculpatei din cadrul spitalului, s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.

În cauză s-a instituit măsura sechestrului asiguratoriu asupra a două terenuri ce aparțin inculpatei.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

Anterior sesizării instanței de judecată cu prezentul rechizitoriu, procurorii anticorupție au încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu o persoană fizică, în sarcina acesteia fiind reținută infracțiunea de complicitate la luare de mită în formă continuată.


Preluare: glasulmm.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și