Un fost elev de la Liceul "Pe­tre P. Carp" din Ţibăneşti, judeţul Iaşi, a băgat în spital un profesor deoarece a fost prins şi certat de către acesta pentru că fuma în curtea şcolii. Din spu­sele profesorului reiese că acesta l-a invitat pe tânăr să iasă din curte, iar la poarta şcolii, fostul elev s-a întors brusc şi l-a lovit direct în faţă. În urma conflictului, profesorul Ilie Ver­vega a luat primul microbuz spre Iaşi şi s-a prezentat la spital. Adelin Giani Secară este fost elev al şcolii în vârstă de aproa­pe 16 ani, acesta rămânând repetent de două ori pe parcursul anilor de şcoală, scrie ziaruldeiasi.ro.

"S-a solicitat şi raportul directoarei, iar şcoala trebuie să demareze procedurile prevăzute de lege şi să analizeze situaţia. Evident vorbim de un derapaj compor­ta­mental la un copil care s-a aflat în situaţie de repetenţă de două ori. Din ce am înţeles pâ­nă în momentul de faţă, şi profesorul ar fi avut o tentativă de molestare a tânărului, care l-ar fi incitat pe acesta la violenţă. Astfel de cazuri trebuie tratate cu toată atenţia, situaţia este foarte gravă şi nicidecum nu poate fi tolerat un astfel de derapaj. Până la finalul anchetei, care va duce la luarea unor măsuri, noi nu putem decât să supraveghem demersul anchetei", a declarat Camelia Gavrilă, inspector şco­lar general în cadrul Inspecto­ra­tului Şcolar Judeţean.

Reprezen­tanţii ISJ au mai spus că nu se pot pronunţa încă, deoarece trebuie să se afle dacă ambele persoane au fost violente ori doar tânărul. După informaţiile date de cei de la ISJ, dar şi de la primăria din localitate, profesorul a venit la Iaşi însoţit şi s-a prezentat la Neurochirurgie, cu nasul spart.

Cei de la poliţia din localitate au confirmat faptul că au fost anunţaţi şi că s-au prezentat la faţa locului, demarând o anchetă separată.

Citește și

loading...