Sunt menționate fapte și întâmplări memorabile, textul este așternut pe hârtie într-o manieră proprie scriitorului cu certe calități literare, narațiunea este fluentă și sunt selectate evenimente relevante, semnificative, de pomină, în sensul că sunt din acelea care merită a fi pomenite. Unele explicații inserate în text, cum ar fi acelea care prezintă evoluția satului natal Săliștea de Sus sau a orașului Borșa, sunt de o veritabilă factură sociologică, iar informații precum sunt cele legate de întocmirea dosarelor de urmărire de către fosta Securitate sau cele care privesc manipulările din „revoluția” din decembrie 1989, pot fi de interes pentru istoriografie.

Nicolae Iuga s-a născut pe 12 iunie 1953 în Săliştea de Sus jud. Maramureş. Este licențiat în Filosofie la Universitatea din Bucureşti și doctor în Filosofie la Universitatea „Babeș Bolyai” Cluj-Napoca. A fost profesor la Colegiul Naţional „Dragoş Vodă” din Sighet, lector la Universitatea „Babeş Bolyai” din Cluj-Napoca, conferenţiar și profesor universitar la Departamentul de Științe Socio-Umane al Universității de Vest „Vasile Goldiş” din Arad. Este Cercetător științific asociat la Institutul de Filosofie „Constantin Rădulescu-Motru” al Academiei Române. Membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj-Napoca. A publicat articole în reviste din România, Austria, Anglia și SUA, precum și un număr de douăzeci și șase de cărți în domeniile filosofie, eseistică, literatură și etnologie, care s-au bucurat de o anumită notorietate internă și internațională. La edituri din străinătate a publicat un număr de șapte cărți, în limbile engleză, franceză și rusă, iar două dintre aceste cărți au fost traduse și în limbile germană, italiană, spaniolă, portugheză, poloneză și daneză.

A primit Premiul „Ion Petrovici” al Academiei Române, decernat în 2017, pentru lucrarea Din istoria marilor idei etice și pedagogice, Editura Grinta, Cluj-Napoca, 2015.


Preluare: Biblioteca Județeană ”Petre Dulfu”

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și