Agenţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o informare meteorologică de ploi însemnate cantitativ, răcire accentuată, intensificări ale vântului şi ninsori la munte în intervalul 3 octombrie, ora 23.00 - 6 octombrie, ora 23.00. În intervalul menţionat, în vestul, centrul şi nordul teritoriului, temporar va ploua și se vor totaliza local peste 20 l/mp și izolat 40-50 l/mp. În zona montană, treptat, începând din a doua parte a zilei de marţi (4 octombrie), ploile se vor transforma în lapoviță și ninsoare, iar mai ales în masivele din nordul teritoriului se va depune strat de zăpadă. Pe spaţii restrânse şi pentru scurt timp sunt posibile precipitaţii sub formă de lapoviţă sau ninsoare în Dealurile de Vest, în Maramureş, în nordul şi estul Transilvaniei, precum şi în nordul Moldovei. Vântul se va intensifica în majoritatea regiunilor şi va avea viteze mai mari în cele vestice, sud-vestice şi la munte, unde la rafală se vor depăşi 50-60 km/h, iar pe crestele montane va sufla tare. Temperaturile vor scădea accentuat, iar în regiunile intracarpatice şi în jumătatea de nord a Moldovei, miercuri (5 octombrie) și joi (6 octombrie), vremea va fi deosebit de rece.

Mijloc de săptămână cu temperaturi sub normal

O încălzire va veni de duminică. Potrivit estimărilor specialiştilor europeni ai Centrului de la Reading, Marea Britanie, pe parcursul primei săptămâni, răcirea vremii va fi semnificativă, astfel că valorile de temperatură se vor situa, în special în perioada 5 - 6 octombrie, cu mult sub cele normale în această perioadă din an; mediile maximelor vor fi de 9-13 grade şi ale minimelor de 2-7 grade. În cea de-a doua săptămână se estimează o creştere uşoară şi treptată a valorilor termice, cu precădere a celor diurne ce vor urca de la 13-14 grade în jurul datei de 9 octombrie spre 17-19 grade la sfârşitul intervalului de prognoză, atunci când vor deveni apropiate de cele climatologic specifice mijlocului de octombrie. Prima săptămână a intervalului de referinţă va fi caracterizată de o vreme cu ploi pe arii extinse şi local în cantităţi mai importante, urmând ca apoi probabilitatea de ploaie să fie mai redusă.

O încălzire uşoară în Maramureş începând de duminică

Detaliat, marţi vom avea maxime de la 7 la 9-13 grade şi ploi pe alocuri torenţiale. Mercurul va scădea în termometre de la oră la alta, astfel că în noaptea de marţi spre miercuri, vom avea minime de la 1-3 la 7 grade. Ploile se vor transforma în lapoviţe la latitudini înalte, iar vântul va prezenta intensificări. Miercuri, maximele vor fi de la 2 la 7-9 grade şi se vor înregistra ploi în unele zone. Noaptea de miercuri spre joi va aduce minime de la 0 la 3-4 grade şi atât ploi în zonele joase, cât şi lapoviţe şi ninsori în zonele înalte. Maximele zilei de joi vor fi de la 2 la 7-9 grade. Se vor înregistra precipitaţii mixte în zonele înalte şi ploi în cele joase. Vântul va continua să fie nervos în majoritatea zonelor. Minimele nopţii vor fi de la 1-2 la 5 grade şi se vor înregistra din nou precipitaţii. Vineri, vom avea parte de o ameliorare a vremii, maximele vor fi de 7 la 9-13 grade, iar aria ploilor se va restrânge, iar cerul va deveni variabil. Sâmbătă, maximele se vor încadra în acelaşi interval, iar cerul se va menţine variabil. Minimele nocturne vor fi, însă, de la -2 la 3 grade.

Ziua de duminică va veni cu vreme frumoasă şi mai caldă. Maximele vor fi de la 9-13 la 15 grade, iar cerul va fi de la variabil la mai mult senin. Vântul nu va mai pune probleme. Minimele nocturne vor fi de la 1-3 la 7-9 grade. Conform produselor meteo actuale, ziua de luni va aduce vreme frumoasă, valori termice similare pe timpul zilei, dar uşor mai scăzute pe timpul nopţii. De asemenea, în zilele următoare, maximele vor fi de la 7 la 9-13 grade pe timpul zilei şi minime nocturne negative în zonele înalte şi de 0-5 grade în zonele joase.

Citește și