În cadrul proiectului, se vor forma 6.190 de cadre didactice pentru predarea limbii române ca limbă străină, iar cu ajutorul experților, va fi dezvoltat un joc educațional digital pentru copiii de grădiniță și de școală primară.

În același timp, vor fi elaborate programe și materiale didactice pentru disciplinele opționale care să se concentreze pe dezvoltarea competențelor cheie, pe utilizarea metodelor digitale și să contribuie la o predare mai eficientă a limbii române. Toate acestea vor face parte dintr-un program pilot ce va avea loc în 27 de clase.

”Deși avem o nouă Lege a Educației, observăm, mai ales în cazul copiilor care vorbesc doar românește în clase de limba română, că, din păcate, competențele lor de comunicare nu sunt suficient de bine dezvoltate, iar în fiecare an când trebuie să avem rezultatele la Bacalaureat, copiii care învață în școlile maghiare nu obțin rezultate la fel de bune la limba română pe cât de bune obțin la matematică sau la limba maghiară. Totuși, știm cu toții cât de important este să cunoaștem limba țării pentru a ne simți, cu adevărat, acasă. Prin urmare, suntem foarte bucuroși că am creat o altă oportunitate pentru copiii noștri de a învăța limba română, deoarece acest lucru este în interesul tuturor”, a scris de secretarul de stat Hegedüs Csilla.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și

CJ Maramure?

Instructor auto-moto Sighet