„Evident că şi la Maramureş sunt timpi de aşteptare mari, dar la fel este în toată ţara. Ştim cu toţii că luna august este în Maramureş o lună foarte aglomerată. Din luna februarie, odată cu eliminarea timbrului de mediu, au început să crească timpii de aşteptare, asta deoarece se înmatriculează foarte multe maşini second-hand. Şi orice ai face, nu ai cum să mulţumeşti pe toată lumea. Noi avem doar duminica zi liberă. În Maramureş, primul loc liber disponibil este de Moş Nicolae”, a declarat, pentru Glasul Maramureşului, Iza Tache-Gherhe[, specialist Relaţii Publice RAR.

Reprezentantul RAR a mai spus: „Nordul ţării este foarte aglomerat. Nu numai în Maramureş avem timpi mari de aşteptare, ci şi Satu Mare este tot undeva pe la finele lunii noiembrie. Dar oamenii trebuie să ştie, dacă au o urgenţă, că se pot adresa la orice RAR din ţară, inclusiv în Bucureşti. În sudul ţării, sunt locuri libere către finele lunii septembrie”. Alte nemulţumiri ale maramureşenilor se referă la atitudinea pe care o au angajaţii de la RAR.

Aceştia sunt acuzaţi, printre altele, că ambalează excesiv motoarele maşinilor. Referitor la aceste reclamaţii, Iza Tache-Gherheş menţionează: „Angajaţii RAR Maramureş nu fac altceva decât să respecte procedurile legale. Ca să poţi determina gradul de poluare al unui vehicul, trebuie să duci motorul la o anumită turaţie. Vă daţi seama că nu vrea nimeni să spargă motorul unei maşini, că răspunde pentru fapta sa. Pentru a avea rezultate, e nevoie de astfel de operaţiuni. Oamenii nu sunt obişnuiţi, de asta au impresia că se turează excesiv motorul”.


Preluare: InfoMM.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și